24 octombrie 2021

Ziua Rezervistului Militar

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Mesajul Preşedintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu ocazia Zilei Rezervistului Militar

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 31 mai 2021, un mesaj cu prilejul Zilei Rezervistului Militar.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„În fiecare an, cu prilejul Zilei Rezervistului Militar, gândurile noastre de apreciere şi respect se îndreaptă către toţi compatrioţii noştri care şi-au pus întreaga activitate în slujba servirii Patriei, îndeplinind sarcinile specifice serviciului militar la cele mai înalte standarde de profesionalism.

Dragi rezervişti militari,

Prin competenţă, spirit de sacrificiu şi loialitate, aţi contribuit la prestigiul instituţiilor publice cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul securităţii şi apărării ţării.

Vă bucuraţi în continuare de o admiraţie publică considerabilă şi, tocmai de aceea, sunteţi esenţiali pentru a încuraja, din postura în care vă aflaţi acum, tinerele generaţii să se alăture instituţiilor din sistemul naţional de securitate. Doar cei care au trăit deja ca militari activi pot reda cu fidelitate tinerilor care doresc să îmbrăţişeze cariera de militar modul în care, alături de camarazii lor, vor experimenta un nivel unic de provocare şi dezvoltare personală.

În acelaşi timp, servindu-le drept model, le puteţi insufla valori şi principii sănătoase de viaţă, precum încredere, respect, devotament, demnitate, onoare, disciplină, profesionalism şi solidaritate.

Vă felicit pentru schimbările pozitive pe care le-aţi făcut acolo unde v-aţi desfăşurat activitatea şi vă mulţumesc pentru că, în ciuda rigorilor şi încercărilor inerente serviciului militar, nu aţi ezitat să faceţi sacrificii şi să rămâneţi în slujba ţării, promovând valorile naţionale şi tradiţiile militare.

Vă doresc multă sănătate, bucurii şi împliniri alături de familii!

La mulţi ani!”

Departamentul Comunicare Publică