5 februarie 2023

Ziua „UNATC” – 73 de ani – 30 ianuarie 2023

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Teatru, Film şi Rock alternativ la UNATC

Luni, 30 ianuarie, de la ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea” din sediul de pe str. Matei Voievod, nr. 75-77, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători 73 ani de existenţă.

După ce anii trecuţi, această dată a fost celebrată în locaţii externe, UNATC îşi propune să aniverseze ziua de 30 ianuarie, dată de naştere şi a patronului său spiritual, I. L. Caragiale, sub semnul „întoarcerii acasă”.

De aproape trei de ani, UNATC a intrat într-un complex proces de renovare şi modernizare, cu investiţii pe măsură. Ne apropiem încet, încet de finalul acestui demers, ce a avut şi are scop convertirea spaţiilor UNATC în instrumente active, ultramoderne şi coparticipative în educaţia artistică de nivel universitar. Membrii comunităţii UNATC, studenţi, profesori, alumni, invitaţi de marcă, parteneri, se vor întâlni pe 30 ianuarie, ocazie cu care vom inaugura şi noua Sală „Ileana Berlogea”, aflată la capătul unei spectaculoase transformări.

Evenimentul va debuta cu alocuţiunile rectorului UNATC, prof.dr.univ. Liviu Lucaci, preşedintelui senatului, prof.univ.dr. Doru Niţescu, decanului Facultăţii de Teatru, conf.dr.univ. George Ivaşcu şi decanului Facultăţii de Film, conf.dr.univ. Vlad Ioachimescu.

Un loc cu totul aparte în această zi aniversară, îl va constitui marcarea devenirii membru titular a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale în cadrul Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF). Ne vom bucura de prezenţa excelenţei sale, doamna Laurence Auer, Ambasadorul Republicii franceze în România, şi de a preşedintelui AUF, domnul Sorin Cîmpeanu.

Avem deosebita onoare să avem, în cadrul festivităţii de luni, 30 ianuarie, un moment cu totul special: ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa domnului Matei Vişniec, dramaturg, poet şi personalitate culturală recunoscută internaţional.
Programul aniversar va conţine momente dedicate Facultăţilor de Teatru şi Film, Cercetării UNATC, publicaţiilor UNATC Press, proiectelor reprezentative, dar şi prezentarea unor materiale în premieră. Vom avea şi o proiecţie specială, scurtmetrajul experimental „Visul”, film-eseu onirico realizat de regretatul profesor Sorin Botoşeneanu în perioada studenţiei. Va fi acordată bursa „Ştefan Iordache” celui mai bun actor, iar în încheiere, pentru că aniversăm şi pe Ion Luca Caragiale, veţi putea urmări un fragment din spectacolul de licenţă „D-ale Carnavalului”.

Ziua UNATC nu se va opri aici, însă. În aceeaşi seara de 30 ianuarie, de la ora 19:00, veţi putea alege între Teatru şi Film. La Sala Atelier, iubitorii de teatru vor putea urmări spectacolul „D-ale Carnavalului”, iar împătimiţii filmului se vor putea bucura în selecta Sală Albastră, de un program cu totul special: cele mai bune animaţii şi scurtmetraje din ultimul an, dar şi proiecţii unice cu filme studenţeşti din anii ‘˜80, digitalizate în cadrul proiectului Arhiva Activă.

Pentru că dorim ca toată săptămâna să fie sub semnul celebrării celor 73 de ani, dar să ne simţim mai tineri ca niciodată, vineri, 3 februarie, de la ora 19:00, UNATC îşi invită studenţii, profesorii şi alumni la un concert cu totul special, susţinut de trupa de rock alternativ „OM LA LUNĂ”. Evenimentul va avea loc la Sala Atelier.

Accesul la evenimente se va face cu o jumătate de oră înainte de ora de începere. Din cauza locului limitat de locuri, rugăm pe cei interesaţi să facă o rezervare prin e-mail la adresa rezervari@unatc.ro. Prioritate vor avea membrii comunităţii UNATC, studenţi, profesori, alumni, calitate specificată în mesajul de rezervare.

Susţinătorii din acest an ai Zilei UNATC sunt: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti şi Wet Hard Seltzer.

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti este atât o instituţie publică de învăţământ superior finanţată de stat, recunoscută pe plan internaţional, cât şi o veritabilă comunitate culturală şi artistică. Prin programele sale care pun accentul pe cercetare, inovaţie, diversitate şi interdisciplinaritate, UNATC le oferă studenţilor oportunitatea de a se specializa în domeniul teatrului şi în cel al filmului, precum şi în domenii mixte, la nivel de licenţă, masterat şi doctorat.