29 septembrie 2022

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită în reprezentanțele ICR

Distribuie pe rețelele tale sociale:

24 ianuarie este data la care românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, cunoscută şi ca „Mica Unire”, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Cu această ocazie, o serie de evenimente online vor fi prezentate de Institutul Cultural Român, prin rețeaua reprezentanțelor din străinătate.

ICR BERLIN: Istoricul Florian Banu, despre Alexandru Ioan Cuza

O discuție cu istoricul Florian Banu despre domnitorul Alexandru Ioan Cuza va fi difuzată luni, 24 ianuarie 2022, prin Zoom, pe pagina de Facebook a Institutului Cultural Român de la Berlin, pentru a marca Ziua Unirii Principatelor Române.

ICR BRUXELLES: Unirea Principatelor Române, oglindită de mari pictori români ai vremii

Un text care marchează împlinirea a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, însoțit de picturi ale unor artiști români precum Carol Popp de Szathmary, Theodor Aman, Gheorghe Tăttărescu și Nicolae Grigorescu, va fi postat luni, 24 ianuarie 2022, pe rețelele de socializare ale ICR Bruxelles.

ICR BUDAPESTA ȘI FILIALA SEGHEDIN: Ziua Unirii Principatelor Române, marcată în Ungaria

O postare care marchează importanța zilei de 24 ianuarie 1859 va fi promovată, pe rețelele de socializare ale ICR Budapesta și ale Filialei Seghedin. Textul va fi prezentat atât în limba română, cât și în limba maghiară.

ICR ISTANBUL: „Marile Puteri și Unirea Principatelor Române”, prelegere susținută de Adrian-Bogdan Ceobanu

Lect. dr. Adrian Bogdan Ceobanu (Universitatea Al. I. Cuza, Iași) va susține prelegerea cu titlul „Marile Puteri și Unirea Principatelor Române”, în care va reliefa importanța momentului istoric, rolul marilor puteri, scoțând în evidență contribuția elitei politice și culturale românești, alături de popor, în edificarea unirii Moldovei cu Țara Românească, de la 1859. Înregistrarea, care va fi difuzată pe rețelele de socializare ale ICR Istanbul în perioada 24 – 28 ianuarie 2022, va fi tradusă și subtitrată în limba turcă. Prelegerea online va marca Unirea Principatelor Române (Mica Unire), înfăptuită la 24 ianuarie 1859 sub conducerea lui Al. Ioan Cuza, și va scoate în evidență contribuția elitei politice și culturale românești, alături de popor, în edificarea unirii Moldovei cu Țara Românească.

ICR LONDRA: Semnificația zilei de 24 ianuarie, în prelegerea susținută de prof. univ. dr. Dumitru Preda

O prelegere susținută de prof. univ. dr. Dumitru Preda, diplomat de carieră, autor a peste 50 de volume și a numeroase articole științifice, va fi prezentată de ICR Londra luni, 24 ianuarie 2022. Prelegerea va fi susținută în limba română, cu subtitrare în limba engleză realizată de echipa ICR Londra și va fi transmisă pe pagina de Facebook a ICR Londra și pe canalul de YouTube, precum și pe pagina de Facebook a Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

ICR MADRID: Unirea Principatelor Române, oglindită în pictura românească

Pictori precum Theodor Aman, Gheorghe Tătărescu, Carol Popp de Szathmary sau Nicolae Grigorescu au oglindit unirea celor două Principate în operele lor, lăsând posterității o inestimabilă comoară. Lucrările dedicate de acești pictori momentelor reprezentative din 1859 și personajelor istorice care au făcut posibilă Unirea Principatelor Române sunt prezentate de muzeograful Maria Mihăilă (Complexul Muzeal Național Neamț), într-un text tradus în limba spaniolă și un material video subtitrat în limba spaniolă, ambele urmând a fi postate luni, 24 ianuarie 2022, pe rețelele de socializare ale ICR Madrid. Prezentarea picturilor și a semnificației acestora va fi ilustrată cu imagini ale tablourilor.

ICR NEW YORK: „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, documentar în cadrul proiectului „Istoria României într-un obiect”

Premiera mini-documentarului „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, care va explica publicului american circumstanțele unirii Moldovei și Țării Românești pornind de la viziunea plastică a unuia dintre întemeietorii picturii românești moderne, va putea fi urmărită luni, 24 ianuarie, ora 21.00 (ora României), pe rețelele de socializare ale ICR New York. Proiectul este realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României din București, textul și prezentarea video aparținându-i specialistei MNIR, dr. Cristina Păiușan-Nuică. Conceptul filmului este semnat de Bogdan Opreanu.

ACCADEMIA DI ROMANIA IN ROMA: Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Iași, prezentată într-un tur virtual în Piața Unirii

„Fratelli lontani, radici comuni”, o inițiativă a Ligii Studenților Români din Străinătate – filiala Italia, în colaborare cu Repatriot, va fi promovată pe rețelele de socializare ale Accademia di Romania in Roma. Evenimentul constă într-un tur virtual în Piața Unirii din Iași, realizat pentru a (re)descoperi statuia marelui domnitor Alexandru Ioan Cuza, care va fi transmis luni, 24 ianuarie 2022, ora 19.00, însoțit de o prezentare. Turul are ca scop ilustrarea faptelelor lui Alexandru Ioan Cuza și prezentarea legăturilor dintre România – Italia. Vor fi evocate activitatea sculptorului Raffaello Romanelli, care a făurit în bronz celebra statuie din Iași, precum și contextul istoric în care a avut loc creația operei de artă. Turul virtual și prezentarea vor fi prezentate pe pagina de Facebook a LSRS Italia și vor fi preluate pe pagina de Facebook a Accademia di Romania in Roma.

ICR TEL AVIV: Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată în cadrul conferinței „Romanian Jewish heritage – a journey in time”

Conferința online „Romanian Jewish heritage – a journey in time” a fost prezentată joi, 20 ianuarie 2022, în vederea celebrării Zilei Unirii Principatelor Române, pe pagina de Facebook a ICR Tel Aviv. Evenimentul a fost moderat de Martin Salamon, directorul reprezentanței. La eveniment, au participat cunoscutul istoric britanic dr. Charles Landau și artista britanică de origine română Beverley-Jane Stewart, a cărei expoziție, „Călătorie în timp, spre rădăcinile românești”, poate fi vizitată la galeria ICR Tel Aviv până în data de 31 ianuarie 2022. Expoziția, ai cărei curatori sunt Vera Pilpoul și Arie Berkowitz, include lucrări de pictură, gravură și colaj, care sunt rezultatul unei călătorii de cercetare întreprinse de artistă, timp de 3 ani, în România, pe urmele rădăcinilor ei românești.

ICR VARȘOVIA: Semnificația Zilei Unirii Principatelor Române, într-un text scris de istoricul Paula Virag

Un text scris de către istoricul dr. Paula Virag, oferit de către Muzeul Județean Satu Mare, despre semnificația zilei Unirii Principatelor Române, va fi postat, în limba română și poloneză, luni, 24 ianuarie 2022, pe pagina de Facebook a ICR Varșovia, alături de câteva fotografii. În material vor fi prezentate foarte pe scurt întâmplările ce au dus la unirea celor doua principate și alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în fruntea lor.

IRCCU VENEȚIA: Despre pictura „Hora Unirii”, cu specialiștii Muzeului Național de Artă al României

Un scurt material video despre lucrarea de pictură „Hora Unirii” de Theodor Aman, aflată în colecția MNAR, va fi difuzat luni, 24 ianuarie 2022, pe rețelele de socializare ale IRCCU Veneția. Evenimentul, care marchează Ziua Unirii Principatelor Române, este organizat în colaborare cu Muzeul Național de Artă al României. Materialul video va fi realizat în cadrul Muzeului de către doamna Alina Petrescu, șef Secție Artă Românească, și Georgiana Iacob, muzeograf.

Mai multe detalii: https://bit.ly/3Kqe55n