Publicat: 25 August, 2013 - 09:46

Numele oficial: Republica Orientală Uruguay
Capitala: Montevideo
Suprafaţa: 173.620 kmp
Populaţia: 3.416.000 locuitori

Geografie
Relief : campie si dealuri joase;
Clima : temperata; calda, foarte rar temperaturi scazute;
Altitudine minima : Oceanul Atlantic, 0 m
Altitudine maxima : Cerro Catedral, 514 m
Aşezare geografică: sud-estul Americii de Sud (Conul Sud), la est de Râul Uruguay, pe malul nordic al estuarului Rio de la Plata, intre Argentina si Brazilia
Frontiere: 1.695 Km, din care 985 Km cu Brazilia la nord şi nord-est, 500 Km cu Argentina la vest şi 210 Km litoral la Rio de la Plata / Oceanul Atlantic la sud şi sud-est.
Suprafaţa: 176.214 Km²

Populatie: 3.323.906 (2007)
Grupuri etnice : 88% albi, 8% metisi, 4% negri
Religie : 66% romano-catolici, 2% protestanti, 1% mozaici, alte religii sau atei
Limbi vorbite : spaniola, portunol, braziliero
- densitate: 18,8 locuitori/Km²
- rata anuală de creştere: 0,305%
- speranţa de viaţă: 75,85 ani
- mortalitate infantilă:10,5/1.000
- alfabetizare:97%

Economie
Moneda: Peso uruguaian

Alte informatii
Fus orar : GMT - 3
Prefix telefonic : 00 598
Electricitate : 220V 50Hz

Limba oficială: spaniola

Ziua Naţională: 25 august (proclamarea independenţei – 1825)

Capitala: Montevideo – 1,33 milioane locuitori

- alte oraşe: Salto (80 mii locuitori), Paysandu (76 mii locuitori), Tacuarembó (60 mii locuitori), Las Piedras (58 mii locuitori), Durazno (40 mii locuitori) etc.

Organizarea administrativă: 19 departamente.

Religia: nu există religie oficială (56% catolici, 38% fără religie, 2% protestanţi, 2% evrei).

Scurt istoric:

Descoperit în 1516 de spaniolul Juan Dίaz de Solίs, actualul teritoriu uruguayan, slab populat de triburi nomade guaranί şi charrua, a fost considerat "fără folos" (lipsa de minerale de interes) şi colonizat abia după aproape două secole (ca păşune naturală), fiind încorporat în 1776 Viceregatului Rio de la Plata (Banda Orientală a Uruguayului).
Anul 1811 găseşte Provincia Orientală, alături de celelalte provincii ale Viceregatului, în luptă pentru emanciparea faţă de coroana spaniolă.

Urmează victoriile generalului José Gervasio Artigas (adept al federalismului), iar între 1816-1828 Uruguayul devine obiect de dispută între spanioli şi portughezi.
Angajat în lupta pentru emancipare, generalul Juan Antonio Lavalleja proclamă independenţa Republicii Orientale a Uruguayului la 25 august 1825.
Urmare medierii coroanei britanice, Argentina şi Brazilia recunosc, la 27 august 1828, independenţa R.O. a Uruguayului.
Secolul XIX este marcat de războaiele civile între liberali (colorados) şi conservatori (blancos), iar pe plan extern de tentativele hegemonice ale vecinilor, sub a căror presiune şi alături de care Uruguayul se vede angajat în crudul război împotriva Paraguayului (1865-1870).

La începutul secolului XX (1900 -1915 - preşedinte José Batlle y Ordoñez -colorado) se înregistrează un progres economic susţinut, bazat pe exportul de produse agricole către Europa.
Este adoptată o legislaţie socială modernă, pornind de la care Uruguayul devine, în prima jumătate a secolului XX, cel mai democratic stat latinoamerican ("Elveţia Americii").


După încetarea războiului din Coreea (în timpul acestuia, Uruguayul, ca şi alte ţări din America de Sud, au vândut mari cantităţi de produse agricole) se confruntă cu crescânde dificultăţi economice, reflectate progresiv pe plan social şi politic.

În conjunctura specifică războiului rece, apar unele grupări extremiste (Mişcarea de Eliberare Naţională -TUPAMAROS, Mişcarea 26 martie - ultrastânga etc.) care, sprijinite din exterior (U.R.S.S., Cuba, R.D.G. etc.), văd în lupta armată calea pentru preluarea puterii politice. Sporesc periculos acţiunile subversive, ceea ce determină intervenţia forţelor armate, care - la 8 februarie 1973 - preiau controlul ţării.
Se creează un “Consiliu Naţional de Securitate” care dizolvă parlamentul, la 27 iunie 1973, interzice activitatea partidelor politice şi a sindicatelor şi trece la reprimarea brutală atât a mişcărilor subversive, cât şi a opoziţiei politice.
Se comit numeroase şi grave încălcări ale drepturilor omului.
În sintonie cu celelalte dictaturi militare din regiune, la 30 noiembrie 1980, se organizează un referendum pentru aprobarea unui nou text constituţional, care ar fi urmat să asigure "instituţionalizarea" regimului militar.

Votul este contrar, iar ulterior au loc ample manifestări ale societăţii civile, sub a căror presiune se organizează, la 25 noiembrie 1984, alegeri generale.

Candidatul Partidului Colorado, Julio Maria Sanguinetti (acceptat de militari), câstigă alegerile prezidenţiale şi preia funcţia la 1 martie 1985, punându-se astfel capăt dictaturii militare.
După o alternanţă a partidelor istorice (Naţional/Blanco -1990-1994 şi Colorado -1995-2004), conglomeratul politic de stânga Frontul Amplu câştigă alegerile parlamentare şi prezidenţiale din octombrie 2004, la 1 martie 2005 instalându-se primul preşedinte şi guvern de stânga ("progresist").


Organizarea statală:
Conform Constituţiei în vigoare din martie 1967 (modificată în decembrie 1996) Uruguayul este republică prezidenţială.

Puterea executivă este exercitată de preşedintele republicii (şef al statului şi al guvernului), asistat de un guvern format din 13 miniştri, pe care îi numeşte. Preşedintele este ales prin vot direct (două tururi de scrutin), pentru un mandat de 5 ani.
Preşedinte al R.O. a Uruguayului este, de la 1 martie 2005, dr. Tabaré Vazquez.
Ministru al relaţiilor externe este, de la 1 martie 2008, dr. Gonzalo Fernandez.
Alegerile locale (primari ai departamentelor şi consiliile locale) se organizează în anul următor alegerilor prezidenţiale şi parlamentare (care au loc împreună).

Puterea legislativă este exercitată de Adunarea Generală (Parlament), formată din Senat (30 de senatori) şi Camera Reprezentanţilor (90 de deputaţi), reprezentând cele 19 departamente.
Vicepreşedintele republicii, ales în formulă electorală cu preşedintele pentru un mandat de 5 ani, exercitând, conform Constituţiei, şi funcţia de preşedinte al Adunării Generale şi al Senatului, este Rodolfo Nin Novoa.
Preşedintele Camerei Reprezentanţilor (mandat anual), desemnat prin rotaţie de grupurile parlamentare conform ponderii acestora în Cameră, este în acest an Alberto Perdomo Gamarra (Partidul Naţional).

Puterea judecatorească este exercitată de Curtea Supremă de Justiţie (5 miniştri desemnaţi de Adunarea Generală pentru un mandat de 10 ani, care să nu exceadă vârsta de pensionare -70 ani). Curtea Supremă numeşte judecătorii şi funcţionarii judecătoreşti.
Procurorul general este, de asemenea, numit de Adunarea Generală, iar Procuratura (minister public) este integrată în Ministerul Educaţiei şi Culturii (nu există un minister al justiţiei).
Preşedinte al Curţii Supreme este, prin rotaţie (mandat anual), unul din cei 5 miniştri (în prezent, dr. Jorge Ruibal Pino).

Partide şi grupari politice:
Sistemul uruguayan de partide, este compus, în principal, din trei conglomerate
politice – fiecare format din diverse grupări/curente politice, cu orientări adesea distincte, constituite în jurul unor lideri, astfel:

a) Întâlnirea Progresistă - Frontul Amplu - conglomerat politic constituit în 1971 la iniţiativa generalului Liber Seregni, reunind forţele "progresiste" de stânga (de la centru-stânga la stânga radicală) - câştigător al alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din octombrie 2004 (50,45 %). Dispune de majoritate în Senat (16 senatori) şi Camera Reprezentanţilor (52 deputaţi), iar în prezent se bucură de o intenţie de vot de 42%.
Preşedintele Frontului Amplu - Jorge Brovetto.
Principalele partide/grupări politice integrante:
- Mişcarea de Participare Populară (formată din Mişcarea 26 Martie, Mişcarea de Eliberare Naţională -Tupamaros - fostă guerilă, Partidul Socialist al Muncii) - sectorul cel mai votat al Frontului Amplu, având ca lider pe José Mujica (fost luptător de guerilă-tupamaro);
- Adunarea Uruguay, a doua grupare ca număr de voturi, cu orientare stânga-centru-stânga (include şi foşti militanţi social-creştini), condusă de Danilo Astori (actual ministru al economiei şi posibil candidat la şefia Frontului Amplu la alegerile prezidenţiale din octombrie 2009);
- Subcoaliţia "Spaţiul 90", formată din Partidul Socialist, Curentul Popular şi Mişcarea Socialistă, a treia în cadrul Frontului Amplu ca număr de voturi, condusă de preşedintele Partidului Socialist Reinaldo Gargano; preşedintele Tabaré Vazquez a fost anterior preşedintele Partidului Socialist;
- Subcoaliţia "Democraţia Avansată", formată din Partidul Comunist şi Partidul Muncitoresc Revoluţionar, condusă de preşedintele Partidului Comunist Eduardo Lorier;
- Alianţa Progresistă (centru - stânga), formată din Confluenţa Frente-Amplistă, Partidul Democrat Creştin şi foşti militanţi ai Partidului Naţional, condusă de Rodolfo Nin Novoa (actualul vicepreşedinte al Republicii);
- Noul Spaţiu, grupare politică de mai redusă importanţă, de centru-stânga, condusă de Rafael Michelini.

b. Partidul Naţional-Blanco (conservator) - constituit în a treia decadă a sec.XIX (concomitent cu Partidul Colorado), a reprezentat, de la început, interesele marilor proprietari, dobândind treptat aderenţă în toate sectoarele sociale.
Cu excepţia perioadelor 1835-1839,1958-1966 şi 1990-1995, s-a aflat constant în opoziţie.
La alegerile din octombrie 2004, a obţinut 34,30% din voturi, dispunând de 11 mandate în Senat şi 36 mandate în Camera Reprezentanţilor.
În prezent, contează pe o intenţie de vot de 34%.
Este constituit din următoarele trei curente mai semnificative:
- Alianţa Naţională (dreapta moderată -centru), condusă de Jorge Larrañaga, cu o pondere în electoratul naţional -blanco de 47%;
- Unitatea Naţională (dreapta), condusă de Luis Alberto Lacalle Herrera (fost preşedinte în 1990-1995), cu o pondere de 35% (în creştere);
- Vânt Nou (centru), condus de Carmelo Vidalin (9%);
Preşedintele Directoratului Partidului Naţional este Jorge Larrañaga.

c. Partidul Colorado (liberal) - înfiinţat simultan cu Partidul Naţional -Blanco, în a treia decadă a sec.XIX, este partidul cu cea mai îndelungată traiectorie la putere, fiind considerat arhitectul Uruguayului modern.
Reprezentant al intereselor clasei medii, a asumat treptat poziţii proprii social-democraţiei, devenid membru al Internaţionalei Socialiste.
Disputând spaţiul de centru-stânga cu Frontul Amplu şi afectat de consecinţele profundei crize din 2002, când s-a aflat la putere, Partidul Colorado a înregistrat, la alegerile din octombrie 2004, cel mai mare eşec din istoria sa, obţinând numai 10,36% din voturi (3 senatori şi 10 deputaţi).
În prezent contează pe o intenţie de vot de 8%.
Principalele curente:
- Hai Uruguay, curent renovator de centru-stânga recent constituit, condus de Pedro Bordaberry (fiul fostului dictator), cu o aderenţă de 66% în cadrul partidului;
- Forul Batllist (centru-stânga tradiţional) - condus de Julio Maria Sanguinetti (fost preşedinte în perioadele 1985-1990 şi 1995-2000), cu o aderenţă în partid de 24%;
- Batllismul Radical -Lista 15 (centru), condus de Jorge Batlle (fost preşedinte în 2000-2005), cu aderenţă de sub 5%.


Situaţia politică
Conform evaluărilor unor organisme cu autoritate în materie, Uruguayul este singura ţară din America de Sud cu democraţie deplină, adeptă şi promotoare a valorilor democraţiei, statului de drept şi economiei de piaţă. Guvernul Frontului Amplu s-a arătat consecvent în această direcţie, deşi a lăsat uneori impresia de lipsă de hotărâre sau de claritate în acţiune. S-a evidenţiat o anumită criză de identitate a Frontului Amplu, în contextul unor contradicţii între discursul său electoral (articulat în îndelungata perioadă de opoziţie pe tezele luptei de clasă şi antiimperialiste proprii perioadei războiului rece) şi necesităţile impuse de exercitarea guvernării. Guvernul său a întâmpinat adesea dificultăţi în adoptarea şi implementarea unor măsuri şi/sau politici de factură socială, dar adaptate realităţilor economiei de piaţă, mai cu seamă din partea unor grupări de stânga radicale. După îndelungate tergiversări s-a reuşit doar adoptarea şi aplicarea reformei fiscale (impozite progresive pe veniturile persoanelor fizice, 25% pe profit şi reducerea cu 1% a TVA) şi a reformei sănătăţii (instituie un fond naţional de sănătate şi asigură accesul la serviciile de sănătate - publice sau private - al tuturor persoanelor). O reformă de interes, încă în dezbatere, dar a cărei adoptare întâmpină dificultăţi inclusiv din partea sectoarelor radicale de stânga, este reforma statului (introducerea unui al treilea nivel administrativ prin înfiinţarea de primării în toate localităţile şi continuarea descentralizării, reducerea vârstei de pensionare a funcţionarilor publici de la 70 la 65 ani şi eliminarea inamovibilităţii acestora prin asigurarea mobilităţii orizontale, flexibilizarea contractelor, evaluarea activităţii şi salarii variabile în funcţie de aceasta, administrarea intreprinderilor publice în regim de management privat, paralel cu eliminarea parţială a monopolurilor statului etc.).
Şi, în sfârşit, un domeniu aparte în care s-au evidenţiat disensiuni este cel al abordării traumelor produse pe de o parte de mişcările subversive, iar pe de altă parte de regimul militar, în spiritul reconcilierii naţionale (sectoarele radicale nu înţeleg să se judece cu aceeaşi măsură faptele militarilor şi cele ale guerilei), ceea ce menţine şi uneori alimentează unele tensiuni sociale.

Situaţia economică
a) PIB (2007) - 23.136 milioane dolari; PIB/locuitor - 6.960 dolari;
Compoziţia PIB pe sectoare de activitate:
- agricultură, zootehnie şi pescuit - 12,6%
- industria prelucrătoare şi minerit - 20%
- electricitate, gaz, apă - 4%
- construcţii - 2,6%
- transport, comunicaţii - 13,8%
- comerţ, hoteluri şi restaurante - 12,8%
- servicii financiare, asigurări - 20,1%
- alte servicii - 14,1%
b) Expansiunea economică din ultimii ani (7,1% în 2006, 7,4% în 2007), având ca principale motoare creşterea exporturilor (15,3% în 2007) şi a consumului privat (9% în 2007), ar sugera ideea sustenabilităţii dacă nu s-ar datora aproape în exclusivitate conjuncturii internaţionale (creşterea constantă a preţurilor materiilor prime agricole şi îmbunătăţirea accesului pe pieţele externe în condiţiile creşterii cererii). Indicele preţurilor la export a înregistrat în ultimul an (2007) o creştere de cca.15%, seminificative fiind creşterile preţurilor la alimente, băuturi şi tutun (24,3%), textile, îmbrăcăminte şi piele (13,1%), produse chimice şi plastice (5,4 %) şi lemn - hârtie (4,5%). Aceasta explică faptul că, deşi cantitativ producţia agro-zootehnică a înregistrat o uşoară scădere (în special carne şi lactate), veniturile sectorului au crescut cu cca. 25%. Au stagnat construcţiile, iar comunicaţiile, comerţul, hotelurile şi restaurantele au crescut cu cca.11% (creşterea consumului privat).
Creşterea accelerată a preţurilor la export a indus o tendinţă de creştere şi a preţurilor pe piaţa internă, care, complementată de creşterea cererii sectorului privat, a condus la accelerarea inflaţiei (8,5%), în pofida măsurilor fiscale şi monetare adoptate pentru controlul acesteia. Asemenea măsuri au condus, şi în contextul debilităţii dolarului la nivel global, la revalorizarea constantă a monedei naţionale (12,3% în 2007 şi încă 9,89% în prima parte a anului 2008) afectând competitivitatea produselor uruguayene (îndeosebi a celor neagricole). Intervenţiile pe piaţa valutară ale Băncii Centrale nu au putut stopa tendinţa constantă de revalorizare a monedei naţionale, dar au dus la creşterea rezervelor internaţionale la 6,42 miliarde dolari (4,2 miliarde la sfârşitul anului 2007).
Datoria publică brută a crescut cu cca.1 miliard dolari (17,34 miliarde dolari), paralel însă cu creşterea activelor sectorului public (7,5 miliarde dolari faţă de 6,65 miliarde dolari în decembrie 2007), astfel încât datoria netă s-a situat la cca.40% din PIB (42% în decembrie 2007).
În ultimele 12 luni (iulie 2007 - iunie 2008), exporturile uruguayene au înregistrat o creştere de 22,7% (5 miliarde dolari), pe când importurile au crescut cu 40,7% (6,7 miliarde dolari), înregistrându-se un deficit comercial de 1,7 miliarde dolari (influenţa cursului de schimb şi a creşterii consumului privat). Au crescut substanţial importurile de maşini şi echipamente industriale (53%), indicele de utilizare a capacităţii instalate în industrie ajungând la 67% (53% în intreprinderile mici şi mijlocii şi 73% în intreprinderile mari). Totuşi, în contextul scăderii drastice a competitivităţii (inflaţie 8,5% şi 18,55% revalorizarea monedei naţionale în ultimele 12 luni), exporturile industriale au scăzut cu peste 4% (9% dacă se elimină exporturile de celuloză).

Situaţia socială
Datoria socială este una din principalele vulnerabilităţi ale Uruguayului.
Creşterea economică a avut impact vizibil în ce priveşte creşterea veniturilor reale ale populaţiei (5,8%), rezultând atât din creşterea salariilor reale (4,8%), cât şi din creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă (57%). Aceasta, alături de unele programe sociale implementate de guvern ("planul echitatea", criticat de opoziţie ca fiind asistenţial, stimulator al lenei), au făcut posibilă o oarecare reducere a ratei sărăciei (23%) şi a numărul celor care trăiesc sub limitele de subzistenţă (1,4%).
Reforma fiscală ("plăteşte mai mult cine câştigă mai mult") şi cea a sănătăţii (accesul tuturor la serviciile de sănătate) au efecte favorabile în ce priveşte diminuarea acestei vulnerabilităţi.

Bogăţii şi resurse naturale: circa 16 milioane hectare teren agricol (83% păşuni naturale, în parte mlăştinoase şi 12,5% suprafeţe arabile), importante rezerve de marmură, granit, pietre semipreţioase (ametist, agate) şi cantităţi mici de cuarţ, talc, mangan, plumb, fier, cupru, aur.
Efectivele animale : 12,6 milioane bovine, 10,9 milioane ovine, 0,6 milioane porcine.

Forma de proprietate în economie: privată (predominantă) şi de stat (electricitate, telefoane, rafinare petrol, administraţia porturilor, căi ferate, alcool, ciment etc.).

Industria – în general mică industrie – este formată îndeosebi din subramurile alimentară şi uşoara (încalţaminte, confecţii din piele, textile, bunuri de consum) componente şi montaj auto, motociclete, biciclete etc., a căror producţie este destinată, în parte, exportului.
Principalele intreprinderi din industriile frigorifică, textilă şi pielărie, precum si cele din construcţii sunt controlate de capitalurile nord-americane, vest-europene, argentiniene şi braziliene.

Agricultura - furnizează majoritatea produselor pe care Uruguayul le exportă. Zootehnia deţine un rol preponderent în cadrul acestei ramuri, asigurând peste 55% din totalul exporturilor (animale vii, carne, piei, lână).
Suprafaţa agricolă cultivată: circa 2 milioane hectare. Se cultivă orez, soia, grâu, porumb, sfeclă de zahăr, cartofi, citrice etc., condiţiile de climă favorizând obţinerea a două recolte anual. Pentru acoperirea necesarului de consum intern se realizează unele importuri de cereale.
Ca urmare a implementării unui program guvernamental de împăduriri, se află în expansiune sectorul forestier (peste 1 milion ha), crescând sensibil industria de celuloză şi exporturile de lemn.

Transporturile - Uruguayul dispune de o reţea de 51.745 Km şosele şi deţine un parc de aproximativ 310.000 autoturisme, 4000 autobuze şi 45.000 vehicule pentru transport marfă.
Reţeaua de căi ferate, de circa 3000 Km, se află într-o avansată stare de degradare, fiind - în prezent - în analiză unele proiecte public-private pentru recondiţionarea anumitor tronsoane şi exploatarea mai ales pentru transport marfă (lemn, cereale).


Invăţământul, inclusiv învăţământul universitar, este gratuit. Şcoala este oficial obligatorie pentru nouă clase, dar adesea condiţiile sunt precare, iar rata de dezertare şcolară destul de ridicată.
Analfabetismul în rândul persoanelor între 10 şi 44 ani este de 3 - 4 %.
Uruguayul are o singură universitate de stat, Universitatea Republicii, cu 55.000 studenţi şi mai multe universităţi particulare.
Cultura: Uruguayul are o contribuţie însemnată la cultura hispano-latino-americană. In acest sens, menţionăm pe filozoful José Enrique Rodó, precum şi scriitorii Juan Zorilla de San Martín (poet), Mario Benedetti, Horacio Quiroga şi Juan Carlos Onetti.
In România, a aparut un volum de povestiri de Horacio Quiroga, iar volumul lui J.C. Onetti “Dejemos hablar al viento” (“Să lăsăm vântul să vorbească”) a fost prezentat publicului, traducându-se parţial.


Forţele armate ale Republicii Orientale a Uruguayului, profesioniste, sunt formate din 26.000 militari (voluntari) având vârsta între 18 şi 45 ani, cu contract pe 1-2 ani de serviciu (trupele de uscat 16.950 militari, marină 5.800 militari, aviaţia 3.250 militari).


POLITICA EXTERNA, de consens naţional, bazată pe respectarea şi promovarea principiilor general recunoscute ale dreptului internaţional, are ca obiectiv asigurarea dezvoltării libere şi suverane a ţării, în condiţii de pace şi stabilitate.
Acordă maximă atenţie dezvoltării relaţiilor cu cei doi mari vecini ai săi - Argentina şi Brazilia - faţă de care promovează o politică de echidistanţă, cu Chile, Paraguay, Venezuela, Mexic şi celelalte ţări din regiune.
Uruguayul pretinde ca Montevideo să devină " capitala MERCOSUR " (aici funcţionează Secretariatul MERCOSUR, Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi şi Parlamentul MERCOSUR). La Montevideo funcţionează, de asemenea, Secretariatul General al Asociaţiei Latinoamericane de Integrare (ALADI).
Manifestă interes sporit pentru dezvoltarea raporturilor cu S.U.A., ţările U.E., ţările arabe şi africane exportatoare de petrol, China, Japonia, India, Rusia etc.
Uruguayul este membru activ al ONU şi OSA, al organismelor subregionale de integrare, al FMI, BIRD şi BID, precum şi al altor 65 de organizaţii internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale.
În ultima perioadă, Uruguayul s-a confruntat cu sporirea gradului său de izolare pe plan regional, în contextul acutizării unui diferend cu Argentina pentru presupusa încălcare a Tratatului privind râul Uruguay şi amplasarea pe malul uruguayan al râului a unor fabrici de celuloză fără acordul argentinian, precum şi al radicalizării poziţiei sale faţă de situaţia din MERCOSUR, generată inclusiv de refuzul Argentinei şi Braziliei de a-i permite să semneze acorduri bilaterale de liber comerţ cu ţări din afara regiunii (S.U.A., R.P.Chineză, India etc.) ca modalitate de soluţionare a problemei asimetriilor, pe motiv că afectează tariful vamal extern comun al MERCOSUR. Este cunoscut faptul că, după blocarea negocierilor pentru constituirea ALCA (Brazilia considerată principalul vinovat, la fel ca şi în cazul blocării negocierilor cu U.E.), S.U.A. au negociat acorduri bilaterale de liber comerţ cu ţările centroamericane şi andine (excepţie Venezuela şi temporar Ecuadorul) şi sunt interesate să "perforeze" MERCOSUR, oferind Uruguayului posibilitatea de a negocia un astfel de acord.
Uruguayul consideră MERCOSUR un element strategic, un factor decisiv pentru creşterea sa pe termen lung şi se pronunţă în favoarea negocierii cât mai urgente a unor soluţii care să asigure constituirea unor lanţuri productive, coordonarea politicilor macroeconomice, armonizarea impozitelor indirecte, reducerea tarifului vamal extern comun şi stabilirea unor norme comune în materie de stimulare a producţiei şi a exporturilor.
Insistă pentru rezolvarea asimetriilor, pentru ofensivă în negocierile externe, pentru eradicarea barierelor netarifare şi pentru consolidarea instituţionalităţii care să asigure sancţionarea adecvată a neîndeplinirii angajamentelor.
Dincolo de aceasta, necesitatea inserării cât mai avantajoase în economia globală orientează şi condiţionează activitatea de politică externă a guvernului.
Pe plan internaţional, adept fidel al multilateralismului, Uruguayul reafirmă angajamentul de a milita pentru pace, suveranitate, democraţie şi solidaritate, respinge orice fel de terorism, violenţă şi discriminare, promovează respectarea dreptului internaţional, ca garanţie pentru suveranitatea şi convieţuirea paşnică a popoarelor şi recunoaşte indivizibilitatea drepturilor omului, făcând parte din Consiliul pentru Drepturile Omului.
Sprijină procesul de reformă a ONU şi contribuie substanţial cu trupe la misiunile ONU de menţinere a păcii.

 


RELAŢIILE POLITICO-DIPLOMATICE

Istoricul relaţiilor diplomatice
Contactele oficiale dintre cele două ţări au fost iniţiate în anul 1880.
Relaţiile diplomatice au fost stabilite, la nivel de legaţie, la 24 iulie 1935 şi au fost ridicate la rang de ambasadă la 10 octombrie 1964. În 1971, au fost numiţi primii ambasadori rezidenţi în capitalele celor două ţări.
La 28 februarie 2003 Uruguayul a închis ambasada sa de la Bucuresti, la 31 martie 2008 hotărând însă redeschiderea acesteia. A fost agreat  în calitate de ambasador rezident la Bucureşti domnul Pedro Mo Amaro.
România şi-a menţinut ambasada la Montevideo, condusă în prezent de un însărcinat cu afaceri a.i. (domnul Gheorghe Petre).

Evoluţia relaţiilor politice până în prezent
Dialogul politic bilateral s-a dezvoltat echilibrat.
A avut loc un schimb de vizite la nivel prezidenţial (în Uruguay, în perioada 29 iulie - 1 august 1993 şi respectiv, în România în perioada 29 - 31 mai 1996), iar primul ministru al României a efectuat o vizită în Uruguay, în noiembrie 1990.
A avut loc, de asemenea, un schimb de vizite la nivelul miniştrilor de externe (în România în iunie 1990 şi, respectiv, în Uruguay, în noiembrie 1998).
În aprilie 1992, a fost semnat, la Montevideo, un memorandum de înţelegere pentru stabilirea unui mecanism de consultări între ministerele de externe, realizându-se, până în prezent, patru runde de consultări bilaterale la nivel de secretar de stat (Montevideo - aprilie 1992 şi martie 2002 şi Bucureşti - septembrie 1998 şi septembrie 2004).
In octombrie 1995, ministrul uruguayan al apărării a vizitat România, iar în 1997 au realizat, de asemenea, vizite oficiale în România ministrul uruguayan al culturii şi educaţiei şi, respectiv, ministrul uruguayan al industriei, energiei şi minelor.
La seminarul OCEMN-MERCOSUR, organizat la Bucureşti în iunie 1997, Uruguayul a fost reprezentat de senatorul Sergio Abreu, fost ministru de externe.
În mai 1998, s-a realizat vizita la Bucureşti a preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie a Uruguayului, iar în 1999 au efectuat vizite în Uruguay ministrul român al culturii şi un secretar de stat din ministerul român al turismului.
În octombrie 2001, o delegaţie parlamentară condusă de preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Parlamentul uruguayan a efectuat o vizită oficială în România.
În iunie 2004, s-a deplasat la Montevideo vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie din România, iar în august 2008 a efectuat o vizită în Uruguay ministrul român pentru intreprinderile mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale. Se menţionează că, în ultimii ani, în contextul priorităţilor conjucturale şi ca urmare a limitărilor de agendă ale autorităţilor române, unele contacte politice, inclusiv convenite şi pregătite, au fost anulate sau amânate (nivel şef de stat / guvern, ministru de externe şi chiar consultările la nivel de secretar de stat între ministerele de externe).


SCHIMBURILE COMERCIALE, COOPERAREA ECONOMICĂ ŞI TEHNICĂ

1. Volumul schimburilor comerciale, încă, destul de redus, nu concordă cu diversitatea oportunităţilor de comerţ şi investiţii existente pe pieţele celor două ţări.

a) Evoluţia schimburilor comerciale.

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 31.05.2008
TOTAL 0,80 3,46 3,81 3,5 8,6 5,75 3,0 1,8
Export 0,20 1,78 1,25 0,4 0,4 0,25 0,35 0,49
Import 0,6 1,68 2,56 3,0 8,2 5,50 2,65 1,31
Sold -0,40 0,1 -1,31 -2,6 -7,8 -5,25 -2,3 -0,82

Au fost semnalate exportatorilor români cereri de oferte şi, respectiv, licitaţii internaţionale organizate de intreprinderile uruguayene publice (transformatoare, contoare, cabluri, gips, ţevi PVC, vagoane marfă etc.) în cuantum de cca. 25 - 30 milioane dolari anual, dar interesul acestora a fost minim.
În ultimii ani, s-au exportat mici cantităţi de aparate şi materiale electrice, produse chimice organice şi anorganice şi încălţăminte şi s-au importat piei, lână, fire sintetice, substanţe albuminoidale şi fructe.

b) Structura schimburilor comerciale (ultimele două decade)

La export: automobile si camionete Dacia, tractoare agricole, maşini şi dispozitive mecanice, produse metalurgice, uree, produse chimice (carbonat de sodiu anhidru, percloretilena, sulfat de amoniu), anvelope, saci de plastic, cizme de cauciuc si PVC, confectii textile, cosmetice şi altele.
La import: lână, piei de bovine, peste congelat, produse alimentare, fructe comestibile, substanţe albuminoidale, fibre sintetice si artificiale.

2. În România sunt înregistrate 7 societăţi cu capital uruguayan (81 mii euro).

3. Există unele oportunităţi de creştere şi diversificare a schimburilor comerciale rezultând din necesităţile generate de procesul de reconversiune a sectoarelor productive uruguayene (forestier, agroindustrial, transporturi feroviare, maritime şi fluviale, energetic şi IT).
Pe piaţa uruguayană, sunt nişe pentru o serie de produse româneşti: îngrăşăminte chimice (uree si fosfat de amoniu), sodă calcinată, produse metalurgice, rulmenţi, produse petroliere, conductori si cabluri electrice, contoare pentru curent electric si pentru gaze, vagoane, locomotive şi părţi componente, elemente de cale ferată etc. Există, de asemenea, posibilităţi de investiţii în sectoarele forestier, energetic, feroviar şi portuar, ca urmare inclusiv a politicilor vizând atenuarea sau eliminarea unor monopoluri publice.
Oferta uruguayană de export cuprinde produse necesare economiei româneşti: lână, piei de bovine, carne de vită, soia boabe, orez, citrice, sucuri naturale concentrate, lactate, lemn de eucalipt si altele.


CADRUL JURIDIC AL RELATIILOR BILATERALE

După 1990, cadrul juridic bilateral a fost reactualizat şi completat, semnându-se acorduri şi înţelegeri în domeniile: promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor; cooperării, turismului, luptei împotriva traficului de droguri, comerţului, cultural-ştiinţific, vizelor pentru toate tipurile de paşapoarte, serviciilor aeriene, cooperării antarctice etc.).
A fost semnat, de asemenea, un acord de colaborare între Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie din România şi Ministerul Industriei, Energiei şi Minelor din Uruguay, precum şi un acord de cooperare între academiile diplomatice ale celor două ministere de externe.
Cadrul juridic bilateral a fost pus de acord cu acquis-ul U.E..


RELAŢII CULTURALE ŞI ŞTIINŢIFICE

In 1999 a avut loc vizita la Montevideo a ministrului român al culturii, având ca obiectiv diversificarea relaţiilor culturale dintre România şi Uruguay.
In 2004, a fost semnat, la Bucureşti, un acord de colaborare culturală şi ştiinţifică.
În ultimii ani, la iniţiativa Ambasadei României, a avut loc în Uruguay o serie de manifestări culturale reflectate în mass-media uruguayană. Dintre acestea menţionăm: ciclul de acţiuni dedicate marcării “Anului Mihai Eminescu”, aniversărilor C.Brâncuşi, I.L.Caragiale, N.Titulescu, Ştefan cel Mare şi George Enescu; marcarea Zilei Internaţionale a Francofoniei, a celei de-a 50-a aniversări de la semnarea Tratatului de la Roma şi a Zilei Europei; organizarea, la Montevideo şi în unele oraşe din interior, a “Zilelor culturii româneşti” (proiecţii de filme, expoziţii de filatelie, de fotografii şi de carte, lucrări de ceramică, lemn şi ţesături, precum şi programe de muzică romanească, conferinţe etc.).
Au fost organizate unele turnee artistice (Teatrul Nottara, pianista Ilinca Dumitrescu), au fost puse în scenă, la teatre uruguayene, lucrări de autori români (I.L.Caragiale „O scrisoare pierdută”, E. Ionescu ”Scaunele” şi „Cântăreaţa cheală”) şi s-au organizat concerte ale Filarmonicii Montevideo sub bagheta dirijorului Cristian Brâncuşi.
Universitatea Craiova a semnat convenţii de colaborare cu Universitatea Republicii, Universitatea Montevideo şi Universitatea Catolică.


PROBLEME DE PRESĂ

În cele două capitale nu sunt acreditaţi corespondenţi de presă ai mass-mediei naţionale.
Presa uruguayană prezintă corect evoluţiile din România.
In ultimii ani, au avut loc schimburi de vizite de ziarişti.


RELAŢII CONSULARE

La 26 martie 1992 s-a convenit, prin schimb de scrisori, o înţelegere privind desfiinţarea vizelor pentru paşapoartele diplomatice şi de serviciu ale cetăţenilor celor două ţări.
La 5 iulie 2004 s-a semnat, la Montevideo, Acordul privind eliminarea reciprocă a vizelor pentru paşapoartele simple.
La 21 august 1992, la solicitarea părţii uruguayene, cu acordul Ministerului Afacerilor Externe român, ziaristul Octavian Andronic a fost desemnat consul onorific al Uruguayului în România.

COLABORAREA ÎN CADRUL ORGANIZAŢIILOR INTERNAŢIONALE

Există o bună conlucrare între România şi Uruguay la ONU şi în alte organizaţii internaţionale.
Cu prilejul diferitelor contacte oficiale, inclusiv al consultărilor dintre ministerele de externe ale celor două ţări, s-a convenit intensificarea colaborării în cadrul organizaţiilor internaţionale şi al organismelor regionale latino-americane (OSA, SELA, ALADI, MERCOSUR).
România a susţinut candidatura Uruguayului la funcţia de preşedinte al celei de-a 53-a sesiuni a Adunării Generale a O.N.U. (septembrie 1998).
Uruguayul a sprijinit candidaturile României pentru Consiliul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (2002),Consiliul de Securitate (mandatul de membru nepermanent 2004-2006), Comisia pentru Drepturile Omului (2004), Comitetul pentru Contribuţii (2003), Comitetul pentru Drepturile Omului (2006), Comitetul pentru Drepturile Copilului (2003), Consiliul pentru Drepturile Omului (mai 2006), Comisia pentru Limitele Platoului Continental (2007) şi CEDAW (2008).
S-a asigurat sprijin reciproc pentru ECOSOC (2006), Comitetul pentru Eliminarea Discriminării Rasiale (2007) şi C.D.O. (Uruguay 2009 şi România 2011), iar România a sprijinit candidaturile uruguayene pentru Comitetul pentru Contribuţii (2007), ECOSOC (2007), CND (2007), Comisia pentru prevenirea criminalităţii şi Consiliul de administraţie UNICEF (2008), precum şi U.P.U. (2008).