26 mai 2022

Zona peninsulară va deveni pietonală începând cu data de 15 noiembrie

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Siguranţa pietonilor, protecţia mediului şi a patrimoniului istoric-cultural implică reglementarea traficului auto în Zona Peninsulară. Măsurile vor fi puse în practică treptat. De la 1 noiembrie, vor fi implementate măsurile prevăzute în Regulamentul de acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanţa. Primăria Municipiului Constanţa, prin SC Confort Urban, va monta sistemul de semnalizare rutieră. Începând cu data de 15 noiembrie, accesul autovehiculelor în Zona Peninsulară se va realiza pe baza unui permis de acces. Până atunci, în zona peninsulară vor putea intra toate autovehiculele şi se va desfăşura o campanie de informare cu privire la noile reglementări.

Reamintim că noul Regulament de acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanţa, adoptat prin HCLM 294/2021, prevede ca zona peninsulară să fie separată în zone exclusiv pietonale şi zone ocazional carosabile iar accesul vehiculelor în interiorul zonei pietonale să se facă doar în baza unui permis.

Există mai multe tipuri de permise: pentru rezidenţi persoane fizice, pentru rezidenţi persoane juridice, pentru evenimente, pentru aprovizionare, pentru instituţii publice, pentru amenajări, pentru furnizorii serviciilor de utilităţi publice, pentru furnizorii serviciilor de catering, poştă sau curierat şi transport valori, pentru evenimente religioase, pentru situaţii excepţionale.

Emiterea permisului de acces în zona peninsulară pentru persoane fizice şi persoane juridice rezidenţi se realizează de către Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa după depunerea cererilor împreună cu documentele necesare, prin următoarele modalităţi: online pe adresa office@spit.ro, prin poştă/curier, la sediile Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa. Accesul în agenţiile fiscale se face pe baza prezentării Certificatului Verde care să ateste vaccinarea cu schema completă sau trecerea prin boală.

De asemenea, este permis accesul persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR negativ pentru infecţia cu virusul SARS-Cov-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-Cov-2 nu mai vechi de 48 de ore.

Pentru eliberarea celorlalte categorii de permise, solicitanţii se pot adresa Direcţiei Generale Gestionare Servicii Publice, Direcţia Administrare Servicii Publice, Serviciul Siguranţa Circulaţiei Urbane şi Parcări din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa cu sediul în str. Ştefan Mihăileanu nr. 10, Constanţa, prin următoarele modalităţi: poştă/curier, online la adresa de mail permise.acceszp@primaria-constanta.ro

Formularele tipizate pentru diferitele tipuri de permise pot fi accesate utilizând http://www.primaria-constanta.ro/primarie/relatii-cu-publicul/acte-necesare-pentru-diferite-tipuri-de-solicitari

Informaţii suplimentare puteţi obţine la numărul de telefon 0241/488179.