În oraşul Bolzano îşi doarme somnul de veci Principele Petru Şchiopul, stranepotul lui Dracula

În afară de Istria şi de Istroromâni, atât de aproape de Italia, se mai află urme româneşti chiar pe teritoriul statului italian. Una dintre acestea este la Bolzano. Iată ce scria cotidianul „Alto Adige" la 9 iunie 2009, într-un lung articol, însoţit de fotografiile lui Petru Şchiopul, ale mormântului său şi a lui Vlad Ţepeş, articol pe care îl anexăm şi îl reproducem tradus în româneşte, graţie efortului şi contribuţiei profesorului Emil Raţiu, expertul Romanian Global News în problematica istroromanilor.

Astăzi, 2 iulie, se împlinesc 415 ani de la trecerea în eternitate a Domnului Moldovei, Petru Şchiopul, iar la Mănăstirea franciscanilor din Bolzano va avea loc un Tedeum pentru sufletul său, după secole de nemeritată uitare.

 Articolul lui Mauro Fattor din cotidianul „Alto Adige":

O ISTORIE UITATĂ ŞI REDESCOPERITĂ. O lespede funerară a strănepotului lui Dracula.  Se află în mânăstirea Franciscanilor din Bolzano, unde Petru Şchiopul a murit la 1594. Principele Petru Şchiopul a ajuns în acest oraş ca exilat şi s-a stabilit mai întâi în centru, apoi la Castel Novale. Întâmplările sale readuse la lumină aproape întâmplător. A le readuce în atenţia lui Hannes Obermair şi a Arhivei istorice a oraşului, a fost curiozitatea istorică a unui conaţional al lui Petru.  

O frumoasă istorie europeană de contacte între popoare. Aşa o defineşte Pater Willibald Hopfgartner, abatele Mânăstirii francescane din Bolzano. O istorie uitată şi regăsită. A deschis o fereastră asupra trecutului amorul pentru istorie al lui Emil Petru Raţiu, picat în Oficiul Arhivei Istorice a Comunei Bolzano, în octombrie 2006, cu o întrebare care i-a făcut pe toţi să cadă din nori: Ştiţi să-mi spuneţi unde se află mormântul principelui Moldovei, Petru Şchiopul? Privirile s-au încrucişat dezorientate, în tăcere. Niciunul nu ştia. Răspunsul a venit numai după două zile, graţie cercetării minuţioase a lui Hannes Obermair: „L-am aflat! Este în mânăstirea franciscanilor, ultima locuinţă a principelui exilat." Custodele secretului este abatele Hopfgartner. O lespede murală în curtea mânăstirii - chiar lângă intrarea în biserică - înfăţişând un cap de bour, miticul bou primordial cu coarne lungi, simbolul Moldovei, ii tradeaza prezenta.

Dar cine a fost Petru Şchiopul? Şi ce făcea el la Bolzano?!  Principele nu era unul oarecare în geografia nobiliară a Europei renascentiste. Ba chiar contrariul. El era strănepotul lui Vlad al III-lea Ţepeş, legendarul conte Dracula şi pentru a reconstrui istoria sa trebuie să facem un salt în timp, la finele secolului XVI. Când Petru Şchiopul moare este anul de graţie 1594.  Petru Şchiopul (în germană Peter der Lahme), Principe al Moldovei, cunoscut şi ca Petru al V-lea, se naşte în 1537. Este descris în 1588, de către Patriarhul Constantinopolului, Ieremia al II-lea Tranos, drept un personaj cult şi poliglot, cu multiple interese şi iubitor de muzică. Educat la Constantinopol, reuşeşte să îndepărteze numeroşi pretendenţi la tronul Moldovei, graţie sprijinului Imperiului otoman, al cărui vasal era. Pierde însă de trei ori tronul Moldovei şi trebuie să se resemneze a lua calea exilului, îndreptându-se către Balcani. La început merge în Grecia, unde stă la Muntele Athos şi contribuie la construirea Mânăstirii Dionysiou, apoi în multe alte locuri din peninsula balcanică, în Turcia, în Ungaria (cu unele aspiraţiuni regale), apoi în Polonia, în Austria şi în fine, în Italia. Cu ajutorul Iezuiţilor încearcă, cu toată ostilitatea Imperiului Otoman la acest proiect, care-i determină şi ultimul şi definitivul exil, să apropie biserica catolică de cea ortodoxă, în scopul  creerii unui bloc creştin contra necredincioşilor, proiect susţinut şi de Papa Sixt al V-lea. Petru Şchiopul duce la început o politică antisemită, alungând evreii din Moldova, dar apoi îşi schimbă atitudinea, permiţându-le să se reîntoarcă.

Dezvoltă relaţiile ţării sale cu Republica Veneţia, cu Anglia (cu care avu avantajoase raporturi comerciale) şi cu Imperiul Otoman. Favoriză o redresare agricolă a ţării sale, reînnoieste complet sistemul administrativ şi fiscal, slujindu-se de oameni bine pregătiţi care alcătuiau primele documente statistice şi demografice ale Moldovei. Introduce limba română în uzul oficial de curte.

Bătrân şi bolnav, se pare că a vrut să renunţe la putere în vara lui 1591 din proprie iniţiativă, refugiindu-se pe lângă Împăratul Rudolf al II-lea, acompaniat de cea de-a doua soţie, o ţigancă pe nume Irini, de un fiu şi de o consistentă suită. Şi aici, intră finalmente în scenă, Bolzano. De fapt, aici se stabileşte şi este întâmpinat, şi în acelaşi timp şi supravegheat de către nobilul Ferdinand von Kuepech, de teama că ar putea fi un spion al Sultanului otoman. Iniţial, Petru ar fi vrut să se stabilească la Trento, dar dat fiind raporturile încordate dintre principele-episcop de acolo şi nobilimea tiroleză, fu consiliat să renunţe la acest loc. Astfel, veni la Bolzano cu toată curtea şi averea sa lichidă, care ajungea la o cifră considerabilă. La 15 octombrie 1592, intră în oraş cu boierii săi călare şi servitorii, cel puţin vreo 40 aceştia din urmă. Împăratul, cum am zis, îl încredinţă în custodia lui Ferdinand von Kuepech, punându-i la dispoziţie casa oficială de oaspeţi a comunei şi alte patru rezidenţe în oraş. Anul următor însă, Petru se mută în localitatea Castel Novale, din cauza toridei clime din timpul verii în Bolzano, insuportabilă pentru el. După moartea soţiei se îmbolnăveste de pelagră şi poate ar fi vrut să plece la Veneţia, dar nu reuşi să obţină autorizaţie pentru aceasta. Moare în iulie 1594. Fiul, Ioan-Ştefan, moare în anul următor şi rămăşiţele sale pământeşti se odihnesc în Domul din Innsbruck. Autorităţile s-au opus la înmormântarea lui Petru Şchiopul la Muntele Athos, cum ar fi dorit familia sa. Fu îngropat deci într-un mic mausoleu special construit pe o latură a bisericii franciscanilor din Bolzano, transformat apoi în capelă în 1683 şi în 1884 în „grota din Lourdes", unde se află astăzi lespedea sa funerară.

„Aceea a lui Petru Şchiopul -spune Emil Petru Raţiu, care l-a scos din uitare - rămâne o figură minoră în istoria Ţării mele, încadrat în timp între doi principi de mari virtuţi ostăşeşti, care au combătut cu înverşunare Turcii, Ioan Vodă cel Cumplit şi Mihai Viteazul. Renunţarea la putere şi exilul voluntar pentru a nu-şi oprima propriul popor, îl ţin totuşi, oarecum, în anonimat. Între conştiinţă şi putere, Petru Şchiopul a ales însă conştiinţa. Cuget că exilul său la Bolzano este o punte între Orientul creştin şi Occidentul catolic, care reprezintă drumul Europei unite de astăzi".

(Romanian Global News)