Cartea 'Arabii şi relaţiile româno-arabe', lansată la MAE

În cadrul programului Cartea lunii la MAE, a avut loc astăzi, 25 Ianuarie, lansarea cărţii „Arabii şi relaţiile româno-arabe” a ambasadorului Aurel Turbăceanu.

În prezentarea lucrării, au vorbit ambasadorul Republicii Libaneze Mohammed EL- DIB, foştii ambasadori Nicolae Ecobescu şi Constantin Vlad, directorul Fundaţiei Europene Nicolae Titulescu, George Potra, prof univ.dr. Nadia Anghelescu care au descris perspectiva pe care autorul, în calitatea sa de diplomat, o aduce asupra istoriei relaţiilor cu lumea arabă în a doua jumătate a secolului XX.

La eveniment au fost prezenţi într-un număr impresionat reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, membri ai Asociaţiei Ambasadorilor şi Diplomaţilor de Carieră, tineri diplomaţi şi reprezentanţi ai presei.

„Cartea lunii la MAE este un program prin care dorim să prezentăm lucrări de istorie a relaţiilor internaţionale care să genereze un schimb de idei între generaţiile de diplomaţi şi cei interesaţi de teme de politică externă”, a declarat Doris Mircea, director general de Comunicare.

Cartea lansată astăzi reprezintă o incursiune în istoria relaţiilor româno-arabe din ultimii 40 de ani, văzută din perspectiva diplomatică. Lucrarea prezintă pe scurt cultura şi însemnătatea imperiului arabo-islamic în istoria universală şi se opreşte asupra cronologiei relaţiilor diplomatice ale României cu statele membre ale Ligii Arabe. Primul ambasador al României în statul Qatar şi în Regatul Arabiei Saudite, Aurel Turbăceanu descrie politica externă a României din deceniile ‘60-‘80, subsumată contextului internaţional din acea perioadă.

Ambasadorul Aurel Turbăceanu este diplomat de carieră. A publicat o serie de lucrări despre lumea arabă, printre care: Întâlnire cu trecutul - din amintirile unui ambasador în Golful Arab, studii în volumele Pagini din Diplomaţia României (vol. I şi II), a fost coautor la traducerea din limba arabă a piesei de teatru Ceasul Dăruirii a scriitorului egiptean Es-Said Farag.

Ministerul Afacerilor Externe derulează două programe de promovare editorială: Cartea lunii la MAE, dedicat lucrărilor scrise de diplomaţi români şi Repere editoriale la MAE,  pentru apariţiile de referinţă ale unor autori români şi străini din domeniul relaţiilor internaţionale, politică externă, istorie a diplomaţiei.

Prin cele două programe, Ministerul Afacerilor Externe îşi propune să contribuie la crearea unui cadru de dezbatere între mediile diplomatice, academice, culturale şi ştiinţifice din România. Cartea lunii la MAE şi Repere editoriale la MAE au fot premiate în 2008 de Uniunea Editorilor din România pentru contribuţia la dezvoltarea pieţei de carte de specialitate.

domeniu: 
categorie: