Coreea de Nord anunţă iminenta lansare a unui satelit

Autorităţile sud-coreene au cerut astăzi Coreei de Nord dovezi care să arate că, într-adevăr, se pregăteşte lansarea unui satelit, nu a unei rachete cu rază lungă de acţiune.

Lee Sang-Hee, ministrul Apărării de la Seoul, a declarat că ţara sa consideră că Nordul se pregăteşte să lanseze o rachetă cu rază lungă de acţiune, sub acoperirea lansării unui satelit.

"Nordul declară că este vorba despre un satelit. Atunci, să dovedească acest lucru! Dacă este un satelit, atunci Nordul trebuie să îl arate publicului", a declarat Lee în faţa Adunării Naţionale de la Seoul.

Presa de la Pyongyang anunţase că Nordul se pregăteşte să lanseze un satelit, dar nu a precizat când.

Acest anunţ are loc la săptămâni întregi de avertismente din partea serviciilor secrete străine cu privire la apropiata lansare a unei lachete cu rază lungă de acţiune, în pofida apelurilor venite din partea Statelor Unite şi aliaţilor Washingtonului.

Coreea de Nord mai testase anterior o rachetă, acţiune anunţată ca fiind lansarea unui satelit.

domeniu: 
categorie: