Sfântu Gheorghe- pregătiri pentru intrarea în UE alături de Marko Bela

La Sfântu Gheorghe, primele repetiţii pentru noaptea de Revelion au început de sâmbătă seară, când autorităţile au încercat pentru prima oară jocurile de lumini care vor lumina oraşul în această noapte, transmite corespondentul AMOS News.

Oamenii Primăriei au realizat aseară prima probă a jocului de lumini, în valoare de 500 de milioane de lei vechi, joc ce este o noutate pentru municipiu, autorităţile sperând ca prin aceasta să atragă în centrul oraşului cât mai multă populaţie.
Diverse modele în zeci de culori au luminat aseară clădirea Teatrului, pe cea a Galeriei de Artă şi pe cea a Hotelului Bodoc din Sfântu Gheorghe.

Programul Revelionului European va începe astăzi, de la ora 15,00, cu dansuri populare maghiare pe o scenă amenajată în faţa Parcului central din Sfântu Gheorghe şi va continua cu o defilare de căşăreţi pe cai pur-sânge.

De la ora 18,00 vor avea loc câteva concerte de muzică uşoară a artiştilor locali şi a celor veniţi special din Ungaria pentru acest eveniment, iar de la ora 21,00, municipalitatea a pregătit un program folcloric românesc, ce va fi prezentat de formaţia Classis din Cluj Napoca.

Primarul oraşului Sf. Gheorghe, Albert Almos, şi preşedintele Consiliului Judeţean Covasna îşi vor rosti urările pentru 2007 şi integrarea în Uniunea Europeană cu începere de la ora 23.50, urmând ca la ora 00.00, în centrul oraşului să fie intonat imnul României şi cel al UE.

Va urma apoi un foc de artificii şi lansarea a opt baloane uriaşe din care vor ţâşni alte 3.200 de baloane mai mici, marcându-se astfel Noul An.

Vicepremierul Marko Bela, prezent la Sfântu Gheorghe, îşi va rosti urarea de Anul Nou cu începere de la ora 00.20, de la ora 1.00 fiind programate intonarea imnului Ungariei şi a celui Secuiesc, pentru a marca şi intrarea Statului Maghiar în anul 2007.

Jocul de lumini este programat imediat după aceea, pe un acompaniament muzical, petrecerea urmând a continua cu concertul oferit de formaţia La Bomba din Ungaria.

domeniu: 
categorie: 
Autor: