Declaratiile de presa dupa semnarea protocoalelor de colaborare între Romania si Croatia

DECLARATII DE PRESA

ale lui Adrian Nastase, Prim-ministru al Romaniei si Ivo Sanader, Presedintele Guvernului Republicii Croatia, dupa semnarea a doua protocoale de colaborare intre Romania si Republica Croatia

Palatul Victoria, Bucuresti, 5 martie 2004 Adrian Nastase

Domnule Prim-ministru,
Doamnelor si domnilor,
Ne bucuram foarte mult sa ne intalnim astazi la Bucuresti cu
delegatia Croatiei, delegatia guvernamentala condusa de domnul
Prim-ministru Ivo Sanader.
Este o deosebita bucurie sa constatam o continuitate amicala a
relatiilor politice intre tarile noastre. Pe de alta parte, dorim sa
folosim aceasta ocazie pentru a relansa relatiile economice. Tarile
noastre au de rezolvat prioritatile lor politice interne, dar avem
aceleasi aspiratii din punctul de vedere al apartenentei noastre la
familia europeana si la familia euroatlantica.
Dorim sa sprijinim, in acelasi timp, eforturile pe care Croatia
le face pentru a deveni cat mai curand membru al NATO si membru al
Uniunii Europene. Dorim sa dezvoltam si relatiile in domenii specifice,
cum ar fi turismul, economia, investitiile. Mi se pare deosebit de
important faptul ca putem sa discutam si despre proiecte mari, cum ar fi
conducta de petrol Constanta-Omisali, care poate sa reprezinte o artera
energetica deosebit de importanta care sa lege cele doua tari ale
noastre.
Am adoptat astazi si o Declaratie comuna in care sunt consemnate
obiectivele noastre viitoare. Cele doua guverne ale noastre sunt in doua
faze diferite ale ciclului politic. Guvernul nostru este in ultimul an
al ciclului politic, in timp ce Guvernul croat se afla in primul an al
acestui ciclu, dar avem datoria, indiferent de aceasta dinamica
electorala interna, sa asiguram continuitatea relatiilor noastre
politice si economice.
Ma bucur foarte mult ca una dintre primele vizite ale domnului
prim-ministru Ivo Sanader are loc in Romania. Inca o data, sunt bucuros
ca putem sa discutam in aceste zile despre proiectele noastre
bilaterale, despre evolutiile interne, dar si despre situatia politica
generala din regiunea in care traim.
Va multumesc.

Ivo Sanader
As vrea, in primul rand, sa multumesc premierului Nastase pentru
primirea deosebit de calduroasa care a fost rezervata delegatiei croate
si mie personal. Ceea ce este important este faptul ca intre Romania si
Croatia se dezvolta o buna colaborare, intre cele doua tari nu exista
probleme deschise, deci ne putem concentra asupra dezvoltarii cooperarii
economice si politice.
L-am felicitat pe premierul Nastase pentru eforturile fructuoase
care au fost facute pe linia apropierii de Uniunea Europeana, precum si
pentru faptul ca anul acesta Romania va deveni membra NATO.
Premierul Nastase m-a informat, de asemenea, despre indicatorii
macroeconomici ai economiei romanesti, m-a informat despre faptul ca in
cursul anului trecut a fost o buna evolutie a investitiilor straine in
Romania, de circa 1,5 miliarde euro si ca exista premise bune pentru
Romania in aceasta directie.
L-am informat, de asemenea, pe premierul Nastase despre faptul
ca noi, un guvern care nu are decat patru luni, ne vom concentra atentia
in primul rand pe apropierea de Uniunea Europeana, pentru obtinerea
acelui aviz care deschide calea inceperii negocierilor intre Uniunea
Europeana si Croatia si, de asemenea, am aratat ca preocuparea noastra
constanta, in ultimii zece ani, a fost, ca si a Romaniei, pentru
apropierea de aceste organisme euroatlantice, precum si faptul ca
indicatorii economici ai Croatiei au fost in acesti zece ani stabili,
asa cum s-a intamplat, de altfel, si in cazul Romaniei.
In planul politicii externe as vrea, in primul rand, sa
multumesc premierului Nastase pentru sprijinul pe care Romania l-a
acordat Croatiei in acest efort al sau de apropiere de Uniunea
Europeana.
Am discutat, de asemenea, despre proiecte mari de cooperare si
vom mai discuta despre aceste lucruri, in primul rand, cel mentionat de
premierul roman, si anume conducta Constanta-Omisali si am exprimat, de
asemenea, interesul partii italiene ca aceasta conducta sa se extinda
pana la Trieste si nu numai, pecum si posibilitatea extinderii in ambele
directii a acestei conducte Constanta-Omisali.
As vrea sa va multumesc pentru atentie, nu inainte de a va spune
ca vom continua negocierile noastre la dejunul de lucru care urmeaza
dupa aceasta intalnire si, de asemenea, vreau sa exprim satisfactia mea
pentru semnarea acestor doua documente, care reprezinta un pas important
spre extinderea cooperarii dintre Romania si Croatia.
Va multumesc.

domeniu: 
categorie: