Experţii Băncii Mondiale analizează la Bacău datele tehnice ale noii artere ocolitoare

Aflaţi în Bacău în aceste zile, Bernard Baratz şi Antti Talviti, reprezentanţi ai Băncii Mondiale analizează împreună cu autorităţile locale şi judeţene toate aspectele tehnice, economice şi sociale ce vor sta la baza lucrărilor de construcţii la noua şosea de centură ce va ocoli municipiul reşedinţă de judeţ.
Cei doi reprezentanţi ai Băncii Mondiale au fost de acord că proiectul are suficient de multe şanse să primească ân scurt timp finanţare. În următoarele patru luni, reprezentanţii firmei Cositrans vor trebui să întocmească un studiu de fezabilitate pe marginea acestui proiect ce urmează apoi să fie supus analizei experţilor Băncii Mondiale.

Conform uzanţelor bancare, de la prezentarea studiului de fezabilitate şi până la acceptarea finanţării trebuie să treacă cel puţin patru luni. 'Până în luna noiembrie finanţarea va fi deschisă', a dat garanţii Antti Talviti, specialist pe probleme de transporturi la Banca Mondială.

Arhitectul municipiului Bacău, Silvian Cortez a estimat că, în condiţiile în care finanţarea va fi acceptată, lucrările de construcţie la noua arteră ocolitoare vor începe în vara acestui an şi vor fi finalizate cel mai târziu până în 2007. Investiţia se ridică la aproximativ 24 de milioane de euro iar noua arteră ocolitoare va avea o lungime de 26 de kilometri.

domeniu: