27 aprilie 2024

Peste 2.500 de jucării contrafăcute, reţinute de inspectorii vamali

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud au reţinut 2.520 bucăţi maşinuţe susceptibile de a fi contrafăcute. Jucăriile au o valoare totală de aproximativ 250.000 lei şi au fost descoperite ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparţinând unei societăţi comerciale cu sediul în Ucraina.

În data de 26 aprilie 2024, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud – Direcţia Regională Vamală Bucureşti au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparţinând unei societăţi comerciale cu sediul în Ucraina.

Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit 2.520 bucăţi maşinuţe, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mai multe mărci protejate la nivel internaţional. Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 250.000 lei.

În conformitate cu reglementările naţionale şi europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Menţionăm că deşi se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea şi siguranţa cetăţenilor.

Biroul comunicare, relaţii publice şi mass-media