5 ianuarie 1968 – ziua în care Europa a spus că vrea să fie liberă
Pe 5 ianuarie 1968, într-o Cehoslovacie prinsă în chingile unui sistem autoritar, începea o schimbare care avea să rămână în istorie sub numele de Primăvara de la Praga. Nu prin violență. Nu prin ură. Ci printr-o idee simplă și revoluționară: oamenii merită să trăiască liberi, informați și demni.
Atunci când Alexander Dubček a preluat conducerea Partidului Comunist, el a rostit un concept care avea să sperie toate dictaturile: „socialism cu față umană” — adică un stat în care puterea nu mai zdrobește cetățeanul, ci îl respectă.
Pentru prima dată într-un regim comunist, s-a vorbit deschis despre:
- libertatea presei
- dreptul la opinie
- limitarea poliției politice
- independența justiției
- respectarea vieții private
- pluralism politic
Nu erau sloganuri occidentale. Erau drepturi ale omului.
Primăvara de la Praga a durat doar câteva luni. În august 1968, tancurile Pactului de la Varșovia au invadat țara. De ce?
Pentru că un regim autoritar nu se teme de arme. Se teme de oameni care gândesc liber.
Cehii și slovacii nu ceruseră capitalism.
Ceruseră adevăr.
Ceruseră demnitate.
Ceruseră dreptul de a nu mai trăi în frică.
Iar asta era, pentru imperiul sovietic, mai periculos decât orice revoltă.
De ce trebuie să ne amintim noi asta în 2026?
Pentru că Primăvara de la Praga nu este o lecție despre trecut. Este o oglindă pentru prezent.
Astăzi, în Europa și în lume, vedem din nou:
- presă atacată și discreditată
- justiție presată politic
- adevăr transformat în „opinie”
- ONG-uri demonizate
- cetățeni intimidați
- activism tratat ca pericol
Exact aceleași mecanisme care au existat înainte ca tancurile să intre la Praga.
Autoritarismul modern nu vine cu bocanci militari, vine cu propagandă, cinism și oboseală socială.
În 1968, democratizarea Cehoslovaciei a fost percepută la Moscova ca o amenințare existențială. Nu pentru că ar fi pus în pericol securitatea militară, ci pentru că demonstra un adevăr periculos: un popor poate trăi liber fără să se prăbușească. Răspunsul a fost brutal și vizibil – tancuri pe străzile Pragăi.
În ziua de azi, același tip de frică față de libertate este exprimat nu prin invazii armate, ci prin război informațional. În 1968, Moscova a trimis tancuri. În prezent, trimite narațiuni, boți, dezinformare și frică digitală. În loc de coloane de blindate, vedem armate de conturi false, manipulare algoritmică, teorii conspiraționiste, polarizare și minciuni virale. Este același reflex imperial, doar că tehnologia s-a schimbat. Scopul este același ca în 1968: slăbirea încrederii oamenilor în democrație, în presă, în justiție și în propriile lor instituții.
Democrația nu este atacată astăzi frontal. Este corodată din interior, prin îndoială, confuzie și epuizare civică.
Drepturile omului nu sunt niciodată garantate!
Primăvara de la Praga ne-a arătat un lucru esențial: drepturile omului există doar atât timp cât oamenii au curajul să le apere.
Nu există democrații „definitive”.
Nu există libertăți „pentru totdeauna”.
Există doar generații care aleg să nu tacă.
Cehoslovacia a fost zdrobită în 1968, dar ideea nu a murit. Ea a reapărut în 1989, în Revoluția de Catifea, și a schimbat Europa.
În 2026, la aproape 60 de ani de la Primăvara de la Praga, întrebarea nu este dacă strigăm «libertate», ci dacă avem curajul să o apărăm atunci când este atacată de ură, minciună și extremism. Cine este dispus să o apere prin lege, adevăr și respect față de ceilalți?
Pentru că istoria nu se repetă identic, dar mecanismele prin care libertatea este erodată sunt cam aceleași.
5 ianuarie 1968 nu este doar o dată din manuale.
Este un avertisment.
Și o speranță.
Oamenii pot pierde o bătălie, dar ideea de demnitate nu poate fi ocupată de tancuri.
Președinte fondator OADO
Prof. Univ. Dr. Florentin Scalețchi
