Emisiunea filatelică aniversară Centenarul Palatului Culturii din Iași

Romfilatelia și Poșta Română introduc în circulație vineri, 10 octombrie a.c., emisiunea filatelică aniversară Centenarul Palatului Culturii din Iași. Emisiunea, dedicată unui monument arhitectural definitoriu, efigie a orașului Iași, are în componență patru mărci poștale și un plic ‘prima zi’.
Palatul este amplasat parțial peste ruinele curților domnești medievale consemnate de documente istorice din 1434, fiind utilizate însă, parțial, și fundațiile vechiului palat neoclasic din perioada domniei lui Alexandru Moruzi (1806-1812).
După proclamarea Regatului României, cu ocazia unei vizite la Iași, Regele Carol I a promis locuitorilor urbei un sprijin nemijlocit pentru ridicarea unui nou Palat Administrativ și de Justiție. Drept urmare, în anul 1904, au debutat discuțiile cu privire la începerea unei noi construcții. Proiectul inițial, care nu a fost pus în practică, a fost conceput de arhitectul C. Cerchez. Demolarea vechiului palat a început fără un plan definitiv și fără un deviz complet al lucrărilor, în anul 1906. Un nou proiect – realizat de arhitectul Ion D. Berindei – a fost aprobat în octombrie 1907.
În 1914, noua construcție era deja ridicată și integrată în peisajul orașului. În perioada Primului Război Mondial, lucrările au fost sistate și au fost reluate după ce toate problemele de constituire și organizare a Regatului României Mari au fost finalizate.
În ziua de 11 octombrie a anului 1925, Palatul Justiției și Administrativ din Iași a fost inaugurat în prezența Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria.
Clădirea, monument istoric și de arhitectură, a fost folosită cu funcțiuni administrative până în anul 1955, când s-a decis ca Palatul să găzduiască diferite instituții de cultură.
În prezent, asigură spațiul expozițional pentru patru muzee: Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Științei și Tehnicii ‘Ștefan Procopiu’, reunite, alături de Centrul de Cercetare și Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural, sub titulatura de Complexul Muzeal Național ‘Moldova’ Iași.
Cele patru mărci poștale prezintă în grafica lor următoarele imagini:
* acuarela, ce redă fațada Palatului Culturii, a fost realizată în anul 1924 de arhitectul I. D. Berindei. Asociat desenului este reprodus portretul marelui arhitect (marca poștală cu valoarea nominală de 3 Lei);
* o perspectivă a edificiului Palatului Culturii în asociere cu statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare, operă a sculptorului francez Emmanuel Fremiet, realizată în anii 1882-1883 (marca poștală cu valoarea nominală de 4 Lei);
* un interior reprezentativ al Palatului Culturii (Holul de Onoare), asociat cu relieful unei steme simbolice amplasate în spațiul Holului de Onoare (marca poștală cu valoarea nominală de 5,50 Lei);
* o vedere nocturnă a fațadei Palatului Culturii în asociere cu un detaliu al Turnului Central: ceasul cu un diametru de 3,25 m, care anunță ora exactă în acordurile melodice ale Horei Unirii (marca poștală cu valoarea nominală de 25 Lei).
Plicul ‘prima zi’ asociază în grafica sa un fragment al Turnului Central (55 m înălțime), statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare și emblema Complexului Muzeal Național ‘Moldova’ Iași.
Romfilatelia mulțumește Primăriei Municipiului Iași și specialiștilor Complexului Muzeal Național ‘Moldova’ pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de timbre poștale.
Emisiunea este disponibilă de vineri, 10 octombrie a.c., în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: https://romfilatelia.ro/store/.