2 mai 2024

Încep lucrările de modernizare a podului peste Cibin pe şoseaua Alba Iulia

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Restricţii importante în circulaţie !!!

Din data de 1 mai constructorul Geiger Transilvania va începe lucrările efective de modernizare şi extindere a podului peste Cibin de pe şoseaua Alba Iulia.

Lucrările vor fi executate pe etape, presupunând închideri parţiale sau totale ale traficului în anumite stadii ale lucrărilor:

În perioada 6-8 mai circulaţia pe pod se va închide complet pentru relocarea conductelor de apă şi gaz. Ca rute ocolitoare şoferii pot utiliza următoarele drumuri, în funcţie de direcţia de deplasare:

Drumul peste Câmpsor, între strada D. Cantemir din cartierul Ştrand şi str. Rozmarinului din cartierul Turnişor.

În acest context se va modifica şi prioritatea în trafic în Piaţa Iancu de Hunedoara: prioritate vor avea cei care circulă pe ruta drum Câmpsor – str. Rozmarinului – Piaţa Iancu de Hunedoara, iar şoferii care circulă dinspre str. Gh. Asachi vor ceda trecerea.

Str. Autogării – Distribuţiei – strada Lemnelor – str. Mihail Kogălniceanu/ str. Reconstrucţiei. Strada Lemnelor se transformă în sens unic în perioada lucrărilor la pod, dinspre strada Distribuţiei spre strada M.Kogălniceanu/ Reconstrucţiei Strada Malului – pod Neculce – strada Metalurgiştilor
Centura ocolitoare a Sibiului

În perioada 9 mai – 30 septembrie se închide partea din amonte (dinspre strada Maramureşului), urmând să se circule pe câte o bandă pe sens, pe partea din aval a podului.

În perioada 1 octombrie 2022 – 30 aprilie 2023 se închide partea din aval (dinspre strada Malului) şi se va circula pe partea din amonte, pe câte o bandă pe sens.

Şi în aceste două etape sunt posibile închideri totale ale circulaţiei pe pod de scurtă durată, în funcţie de evoluţia lucrărilor, măsura urmând să fie dispusă pentru siguranţa participanţilor la trafic.

Serviciul Comunicare
Primăria Municipiului Sibiu

Sursa Facebook Primăria Municipiului Sibiu