2 mai 2024

Reuniunea B9 în formatul miniştrilor apărării, la Bucureşti

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Reuniunea miniştrilor apărării din ţările participante la „Iniţiativa Bucharest 9 (B9)” se va desfăşura, în zilele de 25 şi 26 noiembrie, la Bucureşti.

Cele două teme ale reuniunii sunt axate pe Deciziile de impact pentru Flancul Estic al Alianţei şi pregătirea viitorului Concept Strategic al NATO, respectiv cooperarea NATO-UE.

Joi, 25 noiembrie, de la ora 19.15, miniştrii apărării din România şi Polonia vor susţine declaraţii de presă.

Lansat la iniţiativa României şi Poloniei în anul 2015, Bucureşti 9 (B9) oferă o platfomă pentru aprofundarea dialogului şi cooperării între aliaţii de pe flancul Estic al NATO – Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Republica Slovacă şi Ungaria, în vederea articulării contribuţiei specifice a acestor state la procesele în derulare la nivelul Alianţei, pe baza experienţei şi expertizei pe care o deţin şi a intereselor comune de securitate, în deplină concordanţă cu principiile solidarităţii şi al indivizibilităţii securităţii statelor membre NATO.

Reuniunile în format B9 se desfăşoară periodic la nivelul şefilor de stat, miniştrilor de externe şi ai apărării, reprezentând oportunităţi pentru armonizarea poziţiilor naţionale ale statelor membre ale Iniţiativei B9 pe subiectele ce se vor regăsi pe agenda Summit-urilor şi reuniunilor NATO.

În data de 10 mai 2021, s-a desfăşurat la Bucureşti Reuniunea şefilor de state şi guverne în format B9, co-prezidată de preşedinţii Klaus Iohannis şi Andrzej Duda, cu participarea Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, şi a Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg. Această reuniune a precedat Summit-ul NATO, desfăşurat la 14 iunie 2021, la finalul căruia s-a reafirmat unitatea, solidaritatea şi coeziunea Aliaţilor, precum şi deschiderea unui nou capitol în relaţiile transatlantice în contextul unui mediu de securitate din ce în ce mai complex.