19 mai 2024

Un sfârşit de săptămână solicitant pentru pompierii din întreaga ţară

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În ultimele 72 de ore, salvatorii au gestionat 4.669 situaţii de urgenţă, dintre care 15 au fost operaţiuni de descarcerare, iar 3.767 au fost solicitări pentru asistenţă medicală de urgenţă, aproape 3.800 de persoane fiind asistate medical de echipajele SMURD.

Pe lângă intervenţiile pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi descarcerare, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică s-au înregistrat 281 de incendii, dintre care 161 au fost arderi de vegetaţie, suprafaţa de teren afectată fiind de peste 600 ha.

Totodată, la nivel naţional, pompierii au gestionat cu promptitudine 606 misiuni destinate protecţiei comunităţilor.

În ceea ce priveşte avertizarea populaţiei, în perioada de referinţă au fost transmise 96 mesaje prin sistemul RO-ALERT pentru informarea cetăţenilor cu privire la producerea unor posibile situaţii de urgenţă şi prevenirea acestora. Astfel, la nivel naţional au fost transmise 64 de mesaje, în judeţele AG, BC, BV, BZ, CV, HR, OT, PH, VL şi VR, privind prezenţa urşilor în proximitatea comunităţilor, 1 mesaj în judeţul Satu Mare privind producerea unui incendiu cu degajări mari de fum şi 31 de mesaje pentru avertizarea apariţiei fenomenelor hidrometeorogice/meteorologice periculoase în judeţele AB, AR, BV, BH, BR, CJ, CS, GJ, HR, HD, MH, MM, NT, SM, SV, SB, TM şi VL.

Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de salvatori, amintim:
Accidentul grav produs sâmbătă, în localitatea Tăuţii-Măgherăuş din judeţul Maramureş, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă. Ajunse la faţa locului, echipajele operative au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate trei persoane, dintre care două încarcerate. Pompierii au extras victimele din vehiculul avariat, iar ulterior acestea au fost asistate medical şi transportate la spital pentru investigaţii medicale de specialitate.

Incendiul de amploare izbucnit în seara de duminică, la un service auto, pe raza municipiului Satu Mare. Ajunşi la locul evenimentului, pompierii au constatat că arderea se manifesta generalizat, pe o suprafaţă de aproximativ 500 mp. Din cauza degajărilor mari de fum, a fost emis un mesaj de avertizare a populaţie din zona afectată, prin sistemul Ro-Alert. După aproximativ 5 ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat, fără a fi înregistrate victime.

Pe lângă aceste situaţii, pompierii au acţionat în sprijinul autorităţilor din zonele de graniţă şi implicit a cetăţenilor ucraineni veniţi în România, prin derularea activităţilor specifice din zona de frontieră.

În continuare, salvatorii rămân la datorie pentru intervenţia promptă la solicitările cetăţenilor aflaţi în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operaţional Naţional, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.

Nu uitaţi! Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro şi aplicaţia de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe AppStore şi Google Play.

SERVICIUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Sursa foto IGSU