4 mai 2024

Universitatea Ovidius din Constanţa organizează vernisajul expoziţiei „Ieros”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) organizează luni, 22 aprilie 2024, vernisajul expoziţiei de artă sacră „Ieros”.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 14.00, la parterul corpului A din campusul
Universitar – Aleea Universităţii, nr. 1.

Expoziţia prezintă icoane pe sticlă şi lemn, precum şi lucrări de pictură, grafică, desen şi tehnici mixte, realizate de studenţi, masteranzi şi cadre didactice de la specializările Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative, Studii Interdisciplinare în Artele Vizuale şi Educaţia Vizuală prin Studiul Peisajului şi Figurii, din cadrul Facultăţii de Arte.

„Icoanele din cadrul expoziţiei, realizate pe sticlă sau lemn, încununează munca studenţilor şi masteranzilor în atelierul coordonat de conf. Univ. Dr. Sânziana Romanescu, pe parcursul semestrului al doilea al acestui an universitar. Expoziţia este organizată în contextul sărbătorii creştine a Paştelui şi propune un moment de reflecţie asupra sacralităţii, prin intermediul limbajului pictural şi al simbolurilor”, precizează lect. Univ. Dr. Cristina Gelan, ofiţerul de presă al Facultăţii de Arte.

Pe simeze vor putea fi admirate lucrări realizate de studenţii şi masteranzii: Abaianitz Alexandru, Alexandru (Zamfirescu) Gabriela, Alexandru Genesis, Bâca (Cornia) Andra, Bonea Soare, Brici
Ramona-Loredana, Călinescu Iulia, Caraiani Tatiana, Ciobanu (Bădulescu) Mariana, Clinciu (Văru) Elena-Georgiana, Darea Diana, Dirilen Zehra, Donea Adina, Dudău Ioana, Enică (Sârbu) Elena, Florescu Sorin, Fucigiu Alexia, Gheorghe Marian-Lucian, Ilăsoaia Roxana, Ionescu Arina, Manu
Irina-Elena, Munteanu Cristina, Necula (Varlam) Andreea-Magdalena, Păduraru Lavinia, Pantelimon Sabrina, Pârască Alma-Laura, Petrof Mihai, Petrovici Casiana, Popescu Cristina, Popescu Ramona, Popescu Florin-Mihăiţă, Soare Adriana-Ştefania, Ştefănoiu Alessia, Ştefănoiu Ana-Maria, Trandafir Vasile, Tudoroiu Andreea, Viţelaru Alexandra, Voicilă (Munteanu) Raluca-Aura, alături de profesorii lor prof. Univ. Dr. Forin Stoiciu, conf. Univ. Dr. Ovidiu Felipov, conf. Univ. Dr. Sânziana Romanescu, conf. Univ. Dr. Lelia Rus, lect. Univ. Dr. Alexandru Şerbănescu, lect. Univ. Dr. Florentin Sârbu, lect. Univ. Dr. Venera Dincă, lect. Univ. Dr. Răzvan Dragoş şi asist. Univ. Dr. Claudiu Argeşanu.

Expoziţia este organizată de conf. Univ. Dr. Sânziana Romanescu şi lect. Univ. Dr. Răzvan Dragoş, iar curatori sunt conf. Univ. Dr. Ovidiu Felipov şi lect. Univ. Dr. Alexandru Şerbănescu.

Expoziţia este deschisă publicului până la jumătatea lunii iunie 2024. Intrarea este
Liberă, cu respectarea programului UOC.

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

Sursa foto Pixabay