5 mai 2024

Avocat în cadrul Baroului Argeş, anchetat pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 17 ianuarie 2024, a unui suspect, avocat în cadrul Baroului Argeş, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

În ordonanţa procurorilor se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În primăvara anului 2019, suspectul, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), condamnată într-un dosar penal la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenţie, suma de 10.000 euro, pe care ar fi şi primit-o efectiv, în perioada aprilie-iulie 2019, prin mai multe transferuri făcute prin intermediul sistemului „Western Union”.

Banii respectivi ar fi fost pretinşi de suspect pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că-i va determina pe aceştia să adopte o soluţie de admitere a recursului în casaţie pe care martorul, prin intermediul avocatului, urma să o exercite.

Suspectului i s-au adus la cunoştinţa calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

La data de 18 ianuarie 2024, după punerea în mişcare a acţiunii penale, avocatul urmează să fie prezentat Curţii de Apel Piteşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Menţionăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197 /2019.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE Comunicat de presă – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti

Sursa foto DNA