3 mai 2024

Cartea de marți, cartea pentru copii și tineri: „Experimentul iubirii adevărate” de Christina Lauren

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Un alt roman de succes semnat de Christina Lauren, o carte plină de râsete debordante, dar care conține și câteva lacrimi, precum și anumite scene extrem de fierbinți. Kirkus Reviews

Scriu editorii:

Felicity „Fizzy” Chen e pierdută. Desigur, are o carieră fulminantă, fiind o îndrăgită autoare de romane de dragoste, dar atunci când trebuie să țină un discurs la o ceremonie de absolvire, ea își dă seama că n-a practicat niciodată ceea ce a predicat în cărțile sale. Fizzy n-a fost niciodată îndrăgostită cu adevărat. A simțit pasiune fizică? Desigur. Dar oare a cunoscut acel sentiment atotcuprinzător, de atracție irezistibilă și de subjugare totală față de un bărbat? Ei, bine, nu. Nici pe departe. Și ce se întâmplă atunci când ea începe să simtă că optimismul pe care, de-a lungul întregii sale cariere, a încercat să li-l insufle cititorilor, e, de fapt, o minciună?

Connor Prince, realizator de documentare și tată care își crește singur copilul, e pasionat de meseria pe care o face, dar atunci când șeful lui îi ordonă să creeze un reality-show, Connor e obligat să pășească pe un teren necunoscut. Încercând cu disperare să-și găsească eroina principală, el dă din întâmplare peste o Fizzy exasperată, și astfel ajunge la soluția perfectă. Cum ar fi ca, în văzul întregii lumi, s-o facă pe însăși regina prozei romantice să se îndrăgostească nebunește? Dar Fizzy nici nu vrea să audă de așa ceva, cu excepția cazului în care Connor ar fi de acord cu lista ei de cerințe. După ce el acceptă târgul și Experimentul iubirii adevărate intră în faza de producție, Connor se întreabă dacă va avea și el parte vreodată de acea potrivire romantică perfectă.

Christina Lauren – Experimentul iubirii adevărate. Traducere din limba engleză și note de Simona Săsărman. Editura Litera. Colecția Blue Moon. 429 pag.