5 mai 2024

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea activităţii de comerţ cu materiale de construcţii a Profelis C&V de către APC Universal Partner

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care APC Universal Partner S.R.L. preia activitatea de comerţ cu materiale de construcţii, amenajări şi finisaje a companiei Profelis C&V S.R.L.

APC Universal Partner S.R.L este activă în domeniul comercializării de materiale de construcţii, amenajări şi finisaje prin magazine specializate, structurate pe spaţii de vânzare cu amănuntul şi cu ridicata.

Profelis C&V comercializează materiale de construcţii, amenajări şi finisaje.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

August 2023