5 mai 2024

Marş impresionant organizat de AUR de Ziua Naţională a României

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Peste 10.000 de români din toate colţurile ţării au participat de 1 decembrie la Marşul Unirii organizat de AUR şi George Simion la Alba Iulia.

La ora 8:00 a ajuns în gara din Alba Iulia trenul Unirii cu sute de români care şi-au dorit să participe la manifestaţiile de Ziua României.

De asemenea, în Capitala Unirii au ajuns cu zeci de autocare din toate judeţele ţării copii care au venit pentru prima dată la Alba Iulia.

Începând cu ora 8:00, cei peste 10.000 de români au pornit într-un marş pe străzile din Alba Iulia.

Preşedintele AUR, George Simion, a declarat că „am venit astăzi la Alba Iulia, aşa cum ne adunăm în fiecare an, pentru a spune că România e una. O Românie mare care după al Doilea Război Mondial a fost ruptă în mai multe bucăţi”.

Pe parcursul marşului participanţii au intonat cântece patriotice şi au scandat „România n-a avut graniţă la Prut” şi „Trăiască, trăiască, trăiască şi-nflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”.

Departamentul de comunicare al Alianţei pentru Unirea Românilor

Sursa foto Facebook George Simion