5 mai 2024

Universitatea Ovidius din Constanţa şi-a prezentat oferta educaţională la Târgul TehnoSKILLS

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) a participat miercuri, 24 aprilie 2024, la Târgul Ofertelor Educaţionale TehnoSKILLS, organizat de Liceul Tehnic Buzău, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Buzău.

În cadrul evenimentului reprezentanţii UOC au luat parte la o masă rotundă cu tema „O carieră în domeniul tehnologic se construieşte din gimnaziu”, la care au fost prezenţi Constantin Toma, primarul Municipiului Buzău, prof. Daniela Palcău, Inspectorul Şcolar General al IŞJ Buzău, directori din învăţământul preuniversitar, reprezentanţii mediului academic, ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Buzău şi ai Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (AGIR), Sucursala Buzău.

Peste 2000 de elevi din clasele VII-XII, din şcoli şi licee cu profil tehnologic, aflate în judeţul Buzău au vizitat Târgul TehnoSKILLS.

„În cadrul evenimentului, le-am oferit celor interesaţi detalii despre oferta educaţională pentru anul 2024-2025 a celor 16 facultăţi din cadrul universităţii noastre. Dat fiind profilul tehnologic al liceelor cărora li s-au adresat organizatorii evenimentului, prezentările realizate au pus accent pe programele din domeniul tehnologic: servicii – economic, administraţie, alimentaţie, turism, tehnic – mecanică, electronică, automatizări, robotică, informatică, inginerie şi resurse – protecţia mediului, mediu, ecologie.

Totodată, tinerii au discutat cu cadre didactice şi studenţi, care le-au oferit informaţii despre oportunităţile pe care UOC le asigură prin intermediul colaborărilor cu mediul economic din întreaga regiune, dar şi prin domeniile pe care le acoperă ca arie curriculară”, precizează conf. Univ. Dr. Raluca Trandafir, prorector pentru fonduri structurale şi relaţia cu mediul socio-economic.

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

Sursa foto Universitatea Ovidius din Constanţa