5 mai 2024

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Netopia Holding de către Innova/7 SCA – SICAV RAIF

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Innova/7 SCA SICAV – RAIF intenţionează să preia, prin intermediul Fastnet S.a.r.l., compania Netopia Holding S.A. şi firmele controlate de aceasta – Netopia Financial Services S.R.L., Web2SMS S.R.L., Mobilpay S.R.L. şi MPX Pay Services S.R.L.

Innova/7 SCA SICAV – RAIF face parte din Grupul Innova, care include mai multe vehicule de investiţii.

Fastnet S.a.r.l. este un vehicul investiţional înfiinţat special pentru scopul realizării tranzacţiei.

Netopia Holding S.A. şi firmele pe care le controlează oferă servicii pentru companiile care desfăşoară comerţ electronic, inclusiv soluţii de (procesare) plată online şi cu telefonul mobil şi servicii de marketing digital.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care va evalua această tranzacţie în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă prin fax la nr. 021 405 45 12 sau prin e-mail la adresa servicii@consiliulconcurentei.ro în termen de 20 zile de la data prezentului anunţ.