30 septembrie 2022

Cartea de luni: „Rămâi în picioare” de Călin Hentea

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Prin tot acest decor părăginit și năpădit de buruieni și gunoaie, mișunau Toyotele albe ale funcțioanrilor UNMIK și OSCE, plătiți cu mii de euro…”

Călin Hentea este cel mai prolific autor care a explicat, în nenumărate variante, în istorii bine documentate sau în enciclopedii, ce însemană propaganda – la noi și aiurea. Are studii politehnice, a fost militar de carieră, este doctor cu o teză despre propagandă și operații informaționale, a trecut acum vreo cincisprezece ani în rezervă și de atunci scrie. Nu numai cărți de specialitate, ci și literatură.

Despre cartea pe care o semnalăm acum el însuși spune că este un roman. Mai degrabă sunt memorii deghizate într-o carte care, la limită, poate fi socotită un roman. De altfel, autorul însuși precizează: „unele întâmplări (majoritatea, am spune noi – n.n.), personaje, precum și ilustrațiile acestei povești au fost decupate din trecutul autorului. De altfel, editorii chiar precizează: Romanul scris și ilustrat de Călin Hentea poate fi considerat drept unul autobiografic. Pe coperta a IV-a a volumului este consemnat faptul că el „deschide o potecă ficțională între volumele „Memorii în bocanci” (Cartea Românească, 2012) și „Memorii în papuci” (Eikon, 2016)”. Corespondența dintre memoriile asumate de autor și decorul militar populat îndeobște de personaje în bocanci, în care se desfășoară cea mai mare parte a acțiunii, întărește această afirmație.

Povestea e banală, un cuplu care nu rezistă, neînchegat pe iubire, ci pe interese și despre care intuiești de la început că nu va rezista. Nici autorul nu insistă prea mult, grosul cărții se centrează pe experiența eroului, ca militar, o jumătate de an, în misiunea internațională din Kosovo, de la începutul anilor 2000. Sunt puține la noi scrierile care se referă la viața într-un comandament NATO (au apărut câteva la Editura Militară, foarte diferite, despre experiențele în Bosnia), la ceea ce fac, ce spun, cum trăiesc, cum gândesc nu doar militarii români, ci și cei străini. „Inspirându-se din experiența personală, Călin Hentea nu ocolește deloc aspectele mai puțin confortabile, evită triumfalismele, punctează cu unele amănunte și personaje insolite, mai ales pentru cineva din afara sistemului militar.” Rezultă astfel o frescă deloc oficial-cazonă, ci autentică și viu colorată, pe alocuri surprinzătoare, pe alocuri dură; pare că și cu resentimente, fără milă pentru foști, probabil, colegi de viață cazonă. Mai ales, departe de imaginea oficială și despre ceea ce crede omul obișnuit sau neiformat că se va fi întâmplat.

„Din păcate, la fel ca majoritatea ofiţerilor din comandament, Cosmin n-a putut lua decât un destul de firav superficial contact cu viaţa de zi cu zi a kosovarilor. Era dificil de penetrat acel zid ce se ridica instantaneu între localnicul albanez sau sârb, de cele mai multe ori un amărât slab şi prost îmbrăcat, poate flămând, şi militarul solid, în bocanci şi cu vestă antiglonţ şi ditamai pistolul la centură, având o Toyota în spate, comunicarea, dialogul erau viciate nu atât de prezenţa indispensabilă a translatorului, ci de prăpăstiile dintre culturile şi mediile de provenienţă ale militarilor occidentali şi localnicii kosovari. Fi­ecare purta în minte alte gânduri, decât vorbele pe care le rostea. Localnicii sârbii erau nevoiţi să-i suporte pe străini ca pe nişte trupe de ocupaţie, care măcar îi apărau de furia exterminatorie a albanezilor. Aceştia îi priveau pe natoişti drept protectorii lor de la care aşteptau să le asigure şi independenţa, dar fără a se amesteca în afacerile lor de contrabandă şi trafic cu de toate. Funcţionărimea internaţională din UNMIK, OSCE și celelalte ONG-uri avea parte de o foarte proastă imagine în ochii localnicilor, deopotrivă albanezi sau sârbi, pentru că afișau cu ostentație un standard de viață mult peste sărăcia locală. (…) In schimb, din miliardele de euro revărsate orbeşte de Occi­dent asupra refugiaţilor albanezi pentru a-şi putea relua viaţa la ei acasă, apăruseră o puzderie de vile, ridicate unde i s-a năzărit fie­căruia, fără nicio socoteală urbanistică. Cosmin le remarcase chiar din primii metri parcurşi pe drumul de la aeroport la Pristina. Co­mun acestor vile era şi faptul că mai toate acestea erau intenţionat lăsate neterminate, la cărămidă, uneori şi fără ferestre, dar cu o lundaţie având o suprafaţă mai mică decât primul nivel, doar pentru ca proprietarul — probabil unul dintre acei albanezi care urlau după independenţa statului Kosovo — să nu plătească taxe şi impozite.”

Fără milă sunt etichetate și autoritățile române, partidul de guvernământ și delegațiile de oficiale, militari sau civili, care nu erau interesați decât să bifeze acțiuni care dau bine la electorat sau în relațiile cu Occidnetul și al căror unic gând era căpătuirea personală.

Papucii anunțați în subtitlul romanului sunt cei purtați de personajele civile care fac parte din viața oricărui militar, cu iubirile, frondele, frustrările, pasiunile lor.

O carte fără anestezie.

Călin Hentea – Rămâi în picioare sau despre bocanci, papuci și alte sentimente. Editura Berg. 240 pag.