4 mai 2024

Traficul feroviar spre și dinspre Litoral, blocat

Distribuie pe rețelele tale sociale:
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat miercuri că un tren de marfă a deraiat pe magistrala 800 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 145+350.

Potrivit CFR SA, este vorba de cinci vagoane din compunerea unui tren de marfă, care aparține operatorului ROFERSPED.

„Din compunerea trenului de marfă, care circula în relația Constanța Port – Lehliu, la ieșire din stația CF Fetești au deraiat 5 din cele 40 de vagoane ale garniturii, ambele fire de circulație fiind avariate în urma deraierii”, a transmis compania.

Potrivit acesteia, operatorii de transport feroviar de călători vor stabili rute deviate pentru a menține operațional traficul feroviar spre și dinspre Litoral.

CFR SA a anunțat că a trimis în teren echipe de intervenție pentru stabilirea soluțiilor necesare remedierii avariilor și așteaptă evaluarea pagubelor și estimarea duratei lucrărilor.