26 aprilie 2024

Maricel Popa: Au fost prinse în buget fonduri pentru continuarea documentaţiilor tehnice necesare autostrăzilor din zona Moldovei şi pentru Spitalului Regional de Urgenţă

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Senatorul Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi: Au fost prinse în buget fonduri pentru continuarea documentaţiilor tehnice necesare autostrăzilor din zona Moldovei, dar şi pentru continuarea proiectului Spitalului Regional de Urgenţă.

Bugetul naţional pentru anul viitor a fost aprobat astăzi. A fost un obiectiv al coaliţiei de guvernare şi al PSD, să începem anul 2022 cu un buget aprobat de Parlament. Anul trecut România a fost nevoită să funcţioneze luni bune fără un buget naţional, ceea ce a blocat multe proiecte.

Bugetul aprobat astăzi cuprinde o serie de măsuri aşteptate de toţi românii. De la 1 ianuarie, aşa cum ne-am angajat, alocaţiile vor fi majorate pentru copiii între 0-2 ani şi cei cu dizabilităţi la 600 lei, iar pentru copiii între 2-18 ani la 243 lei. Tot de la 1 ianuarie, pensia minimă va creşte de la 800 la 1.000 lei, iar pentru restul pensiilor creşterea va fi de 10%. În acelaşi timp, în luna ianuarie, toţi pensionarii cu pensii până în 1.600 de lei vor primi un ajutor pentru iarnă, astfel încât toţi vor ajunge în ianuarie la suma de 2.200 lei (pensie + ajutor).

Bugetul naţional cuprinde şi creşterea salariului minim la 2.550 lei, majorarea salariilor profesorilor, dar şi a unor categorii de personal din sănătate.
Pentru anul viitor se propun investiţii de 88,8 miliarde lei, cu 13% mai mari decât în anul 2021.

„La realizarea bugetului naţional pentru anul viitor am avut de urmărit mai multe ţinte naţionale, cuprinse în programul de guvernare, dar şi multe obiective de interes local. Astfel, au fost prinse în buget fonduri pentru continuarea documentaţiilor tehnice necesare autostrăzilor din zona Moldovei, dar şi pentru continuarea proiectului Spitalului Regional de Urgenţă. Un obiectiv prioritar va fi şi continuarea şoselei de centură a Iaşului, dar şi viitoarele conexiuni cu autostrada A8. Vrem să demarăm şi o serie de investiţii precum şoseaua ocolitoare a oraşului Hîrlău, a oraşului Târgu Frumos. Avem prognozate investiţii şi în zona de infrastructură feroviară. Bugetul pentru anul 2020 pune mare accent pe zona de investiţii, fiind prevăzute sume record pentru toate domeniile. Important este acum să ne apucăm cu toţii de treabă şi să putem implementa aceste proiecte într-un timp cât mai scurt”, a declarat senatorul Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi.

Departamentul de comunicare